Selecţia pentru această disciplină poate începe chiar şi de la patru ani, iar antrenamentele sunt variate. Primele zile friguroase pot fi surprinzător de călduroase pentru inimile celor mici. Aceştia pot ieşi pe patinoare pentru antrenamente sau din plăcere. Unul dintre cele mai spectaculoase sporturi de pe mapamond, patinajul, are din ce în ce mai mulţi practicanţi. Anual, numărul copiilor care practică această disciplină creşte, chiar dacă în ţara noastră nu sunt suficiente patinoare pentru ca cei mici să poată învăţa, aşa cum îşi doresc, să patineze pe gheaţă.
Până la performanţă este nevoie de o selecţie riguroasă, copiii trecând prin tot felul de teste fizice şi de motricitate. Vârsta optimă la care poate fi adus un viitor sportiv la patinoar este de cinci ani, atunci când micuţii se bucură de numeroase jocuri colective sau individuale, în funcţie de ceea ce vor să urmeze pe gheaţă.
Dacă aleg patinajul artistic, cursanţii vor avea şedinţe de pregătire de câte o oră pe zi în care vor încerca să alunece pe două picioare şi apoi pe un singur picior, cu faţa şi cu spatele.
Acestea sunt nişte procedee esenţiale pentru acest sport, în care se mai pune accent, în faza de iniţiere, pe paşii de vals, pe cumpănă sau pe diverse alte metode folosite de instructori. În cazul în care alegerea este în favoarea patinajului-viteză, atunci partea de selecţie se completează cu puţină condiţie fizică şi cu alte câteva exerciţii de mobilitate şi autocontrol.
Părinţii au voie să asiste la antrenamente şi să privească cum cei mici învaţă să patineze. În multe cazuri, micuţii sunt aduşi pe gheaţă doar pentru plăcerea de a se mişca câteva ore. De multe ori antrenorii îşi fac selecţia şi din astfel de copii, care nu se gândesc, la început, să practice această disciplină. În timp, elevii prind drag pentru patinaj şi rămân la grupele