După înfrângerea surprinzătoare din runda precedentă, în faţa echipei CS Universitatea Cluj, Rugby Club Judeţean Farul a realizat, sâmbătă, scorul etapei în meciul cu CFR Braşov. Echipa pregătită de Bruce Hodder s-a impus în partida disputată pe stadionul Farul, cu scorul de 130-3. În ciuda acestui succes, constănţenii rămân pe locul secund în clasamentul seriei I a Diviziei Naţionale, la un punct în spatele lui Dinamo. Formaţia bucureşteană a învins, în această etapă, pe terenul echipei CSM Bucovina Suceava, scor 75-5, şi se menţine în poziţia de lider. În seria a II-a, Constructorul Cleopatra a pierdut meciul disputat la Timişoara, împotriva echipei locale, RCM Universitatea de Vest, scor 0-23. După acest eşec, formaţia antrenată de Cristian Brănescu şi Marian Nache pierde orice şansă de a prinde locul 3 în clasament, care ar fi calificat-o în play-off, şi se clasează pe penultima poziţie, cu 8 puncte. După înfrângerea surprinzătoare din runda precedentă, în faţa echipei CS Universitatea Cluj, Rugby Club Judeţean Farul a realizat, sâmbătă, scorul etapei în meciul cu CFR Braşov. Echipa pregătită de Bruce Hodder s-a impus în partida disputată pe stadionul Farul, cu scorul de 130-3. În ciuda acestui succes, constănţenii rămân pe locul secund în clasamentul seriei I a Diviziei Naţionale, la un punct în spatele lui Dinamo. Formaţia bucureşteană a învins, în această etapă, pe terenul echipei CSM Bucovina Suceava, scor 75-5, şi se menţine în poziţia de lider. În seria a II-a, Constructorul Cleopatra a pierdut meciul disputat la Timişoara, împotriva echipei locale, RCM Universitatea de Vest, scor 0-23. După acest eşec, formaţia antrenată de Cristian Brănescu şi Marian Nache pierde orice şansă de a prinde locul 3 în clasament, care ar fi calificat-o în play-off, şi se clasează pe penultima poziţie, cu 8 puncte.