Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Koneţ

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 24 noiembrie 2008 ·

Traseul spectaculos al Stelei în Ligă s-a sfîrşit ieri, după înfrîngerea pe terenul ruşilor de la Cehovskie

Minutul 13. Marius Novanc, cel mai bun om în cîmp al "militarilor" în meciul de ieri, înscrie primul gol al Stelei. E deja 5-0 pentru ruşi. Pînă atunci, campioana României jucase pe două fronturi: portarul Obrad Ivezici apăra miraculos, atacul irosea minge după minge. Era disputa decisivă, a continua sau nu în Liga Campionilor. Care pe care. Începutul fusese timorat şi pentru gazde, dar în cazul lor deruta a durat numai 5 minute.

Steaua a pornit, practic, meciul cu o întîrziere de aproape un sfert de oră şi cu un handicap de 5 goluri. I-a fost apoi imposibil să mai revină, cu atît mai mult cu cît principala gură de tun, Alin Şania, a prins o zi total neinspirată, ceilalţi interi au găsit un zid compact în apărarea lui Cehovskie, iar extremele au avut puţine mingi la dispoziţie. Pivotul Novanc a ieşit din nota gri închis a echipei şi s-a bătut formidabil pe semicerc. I s-a alăturat goalkeeperul Ivezici, care a ţinut Steaua în viaţă şi a limitat copios proporţiile scorului.

Românii au intrat după pauză ceva mai decişi, reuşind să reducă ecartul la 3 goluri în trei rînduri. Apoi s-au stins iar. N-au lipsit momentele tensionate. O dublă eliminare în minutul 41, Novanc şi Igropulo, apoi cartonaş roşu direct pentru Dibirov (48), după o lovitură sălbatică aplicată lui Stavrositu. Pe final, ruşii au avut şi 9 goluri în faţă: 28-19 (58), dar ultimul scor, 28-21, certifică sfîrşitul de drum al Stelei în Liga Campionilor.

Un drum incredibil de bun, cu trei victorii şi un total de 6 puncte, mai mult decît orice altă echipă românească în această fază a competiţiei. Tocmai asta îi va permite să continue în primăvara europeană, însă în Cupa Cupelor.

CEHOVSKIE 28 (14)

Kamanin 4, Filipov 4, Dibirov 4, Kovalev

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 3 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum o ora
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum o ora
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Vineri, vânt puternic şi viscol în România

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică de Cod galben, ce vizează intensificări ale vântului şi viscol. Avertizarea este valabilă vineri şi vizează Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare par

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 5 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 9 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 9 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Djokovici spune că a fost „otrăvit” în perioada în care a fost reţinut la Melbourne, în 2022: "Aveam un nivel foarte ridicat de plumb şi mercur"

News.ro acum 2 ore
Sârbul Novak Djokovici a declarat, într-un interviu publicat joi în GQ, că a fost "otrăvit" cu mâncarea pe care a ingerat-o în timp ce era reţinut la Melbourne în 2022, relatează Reuters. Lui Djokovici i-a fost anulată viza înainte de turneu, în urm

Finlanda va menţine închisă frontiera cu Rusia şi prelungește o lege controversată

HotNews acum o ora
Guvernul finlandez a anunţat joi că intenţionează să menţină închisă frontiera sa cu Rusia şi să prelungească o lege controversată ce autorizează în unele condiţii poliţiştii de frontieră să respingă intrarea unor solicitanţi de azil, informează AFP

Vremea

București
acum

joi

6°/13°
vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

6°/12°
vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
joi

7°/14°
vin.

2°/12°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°