Florin Andronescu, actionar Sanador: In aceasta perioada de criza, e bine sa fim mai echilibrati si sa fim pregatiti pentru ( scenariul cel mai pesimist - n.r.). Cred ca petrecerea de sfarsit de an va fi un eveniment mai restrans, probabil ca o sedinta cu catering. Momentele de criza economica sunt cele mai bune ocazii in care managerii isi pot exersa si demonstra abilitatile de leadership.
"Ca lider, simti ca esti cel mai bun daca reusesti sa treci printr-o perioada de criza. Pentru a depasi insa o criza, trebuie sa dovedesti ca ai o constructie solida, asemenea unui vas, care trebuie sa fie foarte puternic pentru a face fata pe timp de furtuna", a declarat Yorgos Ioannidis, CEO Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa de pe piata locala, in cadrul unui seminar despre leadership organizat de revista Money Express la mijlocul saptamanii trecute.
Ioannidis considera Romtelecom ca fiind cea mai mare provocare a carierei sale, chiar daca in trecut s-a mai confruntat cu pozitii de criza in Cosmote sau OTENET.
"Cand am venit in Romtelecom, care este o organizatie uriasa, a trebuit sa invat oamenii sa lucreze altfel decat o faceau pana atunci. In 3-4 luni mi-am dat seama ce se intampla in organizatie si dupa aceea am produs anumite miscari la nivel de management", a spus CEO-ul operatorului de telefonie fixa.
Ioannidis se afla la conducerea unei companii care a renuntat la 1.900 de oameni in primele noua luni ale anului, in cadrul celei mai dure restructurari operate de o companie locala in ultimii ani, care vizeaza eficientizarea operatiunilor.
"De un an si jumatate trecem printr-un proces de reducere a costurilor (cea mai mare restructurare a Romtelecom din ultimii ani - n.r.). Pentru noi aceasta perioada de criza nu este o noutate. Pentru a inspira insa oamenii si pentru a le da puterea sa treaca peste aceasta perioa