L-aş vota cu ochii închişi pe cel care ar avea drept obiectiv ca, odată ajuns în Parlament, se se bată pentru o lege prin care să fie schimbat modul în care este repartizată taxa pentru asigurări sociale de sănătate. Mă rog, nu l-aş vota chiar cu ochii închişi, există riscul să nimeresc pe lângă şi să se anuleze bunătate de vot, dar aş fi fanul omului ăsta, aş fi gata să lipesc afişe pentru el. Tot ce vreau să aud din gura lui e că s-a gândit că trăim într-o ţară în care sistemul sanitar de stat e de rahat, drept pentru care contribuţia plătită din salarii ar trebui împărţită: o parte să meargă în continuare către sistemul public, iar pe cealaltă să o pot folosi pentru un abonament la o clinică privată, aşa cum se întâmplă acum cu pensiile.
Nici măcar nu aş avea pretenţia ca procentele să fie egale, nu, dom’le, nu sunt chiar absurd, dar măcar un 1% din suma asta mi-ar plăcea să o pot folosi aşa cum vreau eu. Acum să spun şi de ce. Habar nu am cu câţi bani am contribuit la bugetul ăsta de sănătate de când sunt salariat, dar de un lucru sunt sigur: cu o excepţie, în ultimii 10 ani, nu am beneficiat de nici un serviciu medical într-o clinică/spital/sanatoriu/dispensar de stat. De fiecare dată când am avut vreo problemă, am mers la clinici private. Nu din sonobism, ci pentru că acolo lucurile funcţionează aşa cum e normal să funcţioneze: suni, te programezi, nenea doctorul te vede, te trimite la analize suplimentare (dacă e cazul), îţi prescrie tratamentul, plăteşti, ai plecat acasă.
Pentru a exemplifica cum merg lucrurile la stat, o să povestesc o întâmplare de acum câţiva ani: mi-a înţepenit gâtul. Aş spune de ce, dar se duce naibii toata seriozitatea postarii de faţă. Bine, spun, m-am uitat lung după o fată şi am rămas să admir doar peisajul din partea stângă. Am râs şi eu de întâmplare, am ajuns acasă şi mă pun pe aşteptat. Cum ce să aştept, să-mi trea
