Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dinamo nu poate mai mult în acest moment”

Publicat in Adevarul, luni 24 noiembrie 2008 ·

După 0-2 cu FC Braşov, impresarul Victor Becali atrage atenţia şefilor dinamovişti asupra lotului slab pe care alb-roşii îl au la dispoziţie. Acţionarul Cristi Borcea a anunţat disponibilizări în iarnă. Acţionarii dinamovişti s-au trezit cu două înfrângeri consecutive în Liga I, după ce în urmă cu două săptămâni anunţau că Dinamo va face spectacol. Victoria cu 3-0 pe terenul lui FC Timişoara i-a entuziasmat atât de tare pe şefii lui Dinamo încât declarau că echipa lor va începe să joace la spectacol.

Acţionarii au primit două duşuri reci după înfrângerile cu Unirea Urziceni şi cu FC Braşov şi se pregătesc de disponibilizări.

„Am avut o discuţie cu Mircea Rednic şi am decis să nu îi mai păstrăm pe Campos şi pe Diakite“, a spus preşedintele executiv al „câinilor“, Cristi Borcea.

Impresarul Victor Becali a declarat că Dinamo nu se mai poate baza mult pe evoluţii norocoase: „Dinamo nu poate mai mult, ăsta este adevărul. Braşovul a câştigat pe merit.

Cu Steaua au egalat cum au egalat, după ce au fost dominaţi 80 de minute, cu Vasluiul s-au chinuit, Mediaşul i-a dominat în 10 oameni. Cu norocul ăsta nu poate merge aşa la infinit. Până când să tot ai noroc?

Când joci prost şi ai noroc nu poţi face performanţă“, a spus Victor Becali, completat de fratele său, fostul agent de jucători, Ioan Becali: „Dinamo a făcut în vară cea mai proastă campanie de achiziţii din ultimii 18 ani“.

Turcu: „Îmi vine să plâng“

Vasile Turcu, acţionar la Dinamo, a fost foarte afectat de atitudinea jucătorilor dinamovişti în meciul de la Braşov. „Sunt foarte supărat. După meciul cu FC Argeş vom trage linie. Sunt foarte dezamăgit de rezultat şi de atitudinea jucătorilor în teren.

M-am minţit singur, mi-am făcut-o singur cu mâna mea. Vreau să îmi schimb comportamentul, să fiu mai serios. Î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov. Una dintre victime – o fată de 14 ani, însărcinată

HotNews acum 42 minute
Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcitată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la spital, relatează

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 37 minute
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 3 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°