Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a câştigat Trofeul Carpaţi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 24 noiembrie 2008 ·

Elevele lui Radu Voina au trecut de Croaţia, Ucraina şi Germania şi şi-au adjudecat primul loc la turneul de la Cluj, acesta fiind cel dintâi succes notabil al noului selecţioner de la preluarea echipei.

Naţionala de handbal feminin a României a câştigat cea de a 42-a ediţie a „Trofeului Carpaţi“, competiţie organizată la Cluj-Napoca. Alături de gruparea tricoloră au mai participat naţionalele similare din Croaţia, Ucraina şi Germania, toate prezente în Ardeal cu loturi formate mai mult din rezerve.

În debut, elevele lui Radu Voina au întâlnit echipa a doua a Croaţiei şi toată lumea se aştepta la un galop de sănătate din partea tricolorelor. Nu a fost deloc aşa, oaspetele reuşind o primă repriză bună, pe care au terminat-o în avantaj, scor 15-12, după ce România a greşit mult pe toate posturile. Echipa noastră a dat semne de revenire abia din minutul 43 al meciului, atunci când Huţupan a marcat din poartă în poartă. Oaspetele nu au mai punctat timp de nouă minute şi elevele lui Radu Voina s-au impus în final cu 26-23, după un meci în care nu au convins.

În a doua dispută, Elisei şi compania au dat piept cu echipa a doua a Ucrainei, care le-a pus reale probleme. Oaspetele au jucat mai bine în debut şi au condus pe tabelă, dar româncele au intrat la cabine în avantaj, graţie ultimelor cinci minute ale primei reprize, în care Ucraina nu a marcat nici măcar un gol. Simetria s-a păstrat şi în mitanul secund, iar România s-a impus în final cu 32-28, după ce a început slab, dar a terminat în forţă.

Revanşă în faţa Germaniei

În finala „Trofeului Carpaţi“, tricolorele au dat piept cu Germania, formaţie în faţa căreia pierduseră medaliile de bronz la Mondialele din Franţa. Româncele au început mai bine decât în precedentele întâlniri, s-au apărat bine şi nu s-au mai grăbit în atac, aşa cum le ceruse selecţionerul Voina.

Chimistel

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°