Am primit o rugăminte de la Chuck Workman, care regizează documentarele decernărilor Oscarului, să prezint un film românesc la o seară specială a Directors’ Guild of America (DGA).
Când treci cu maşina pe lângă sediul DGA, spre est, pe Sunset Boulevard, vezi o clădire atât de ambiţioasă, ca din "Blade Runner" ori altă epopee sci-fi. Nu-i de mirare că este tot timpul fotografiată de turişti. Sub egida lui Michael Apted (regizor, "Gorillas in the Mist") şi a lui Jeremy Paul Kagan ("The Chosen"), Comitetul pentru proiecte speciale proiectează în fiecare zi de miercuri o serie intitulată "Filmele lumii". Chuck Workman îmi cere să prezint "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", şi noua explozie de talent filmic din România. Îmi explică faptul că primul solicitat, Alex Rotaru, ocupat să facă un film în România, i-a sugerat numele meu.
Văzusem filmul când s-a dat în reţea, o săptămână numai, la Hollywood, şi îl revăzusem pe casetă. Urmărisem polemica stârnită de respingerea nominalizării filmului lui Cristian Mungiu pentru Premiul Oscar, secţiunea Film străin, în favoarea unui film german mediocru, dar... dedicat Holocaustului. Cu genuflexiunea previzibilă în faţa unui asemenea subiect, Academia SUA de Film a optat pentru pelicula germană. Filmul lui Mungiu, infinit mai original, mai plin de miez şi mai important şi ca mărturie istorică, şi ca inventivitate filmică, primise deja Palme d’Or la Cannes. Terry Gross şi alţi cunoscuţi critici de film au protestat. Unii membri ai Academiei de Film au protestat şi ei. În zadar. Iniţiativa lui Apted şi Kagan a fost să ruleze filmul la DGA, nu pentru un public larg şi atras la teatre de notorietatea unui Oscar pe care "4 luni" îl merită cu desăvârşire, ci unui public profesionist, de oameni de film, puţini, experimentaţi şi deja informaţi de performanţa stelară în cinematografia de artă a a
