Un gigant auto a inceput sa se clatine, desi brandurile sale sunt sinonime cu drumul deschis spre orizont. Sute de mii de muncitori sindicalizati sunt in pericol, iar guvernul este indemnat sa semneze un cec in alb.
Oricat de familiar ar putea suna, aceasta nu este povestea ce tine prima pagina a ziarelor de-o parte si de alta a Atlanticului, unde producatorii auto loviti de criza cauta ajutoare in valoare de miliarde de la guvernele lor.
Este de fapt povestea British Leyland ce a cheltuit echivalentul de astazi a 11 miliarde de lire (13 miliarde de euro) din banii guvernamentali in anii '70 si '80 inainte de a disparea definitiv.
In memorie au ramas doar imagini ale unor masini precum Triumph, alaturi de lectii dureroase despre eficacitatea limitata a ajutoarelor guvernamentale.
Acum, cand in Statele Unite Ford si General Motors se indreapta cu pasi repezi catre o situatie unde ajutorul guvernamental este indispensabil pentru a putea scapa de la faliment si cand Opel in Germania apeleaza la ajutorul guvernului de la Berlin, analistii din Europa spun ca nu pot sa nu isi reaminteasca de British Leyland.
"Istoria parca se repeta", spune Leon Brittan, ce a ocupat functia de oficial de top in cadrul guvernului lui Margaret Thatcher, primul-ministru conservator cu inclinatii spre piata libera, dar care totusi a oferit fonduri pentru a salva compania auto. "La acel moment, daca presiunea politica facea ceva, era coplesitor. Nu pot spune Statelor Unite ce sa faca, insa lectiile pe care le pot extrage din experienta britanica sugereaza ca nu este intotdeauna bine sa se arunce bani buni pe lucruri rele. Compania British Leyland si-a mai continuat existenta cativa ani dupa ce a primit injectia de capital, insa acum nu mai exista, nu este asa?"
In timp ce British Leyland ramane exemplul de referinta in ceea ce priveste o salvare guverna
