Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrări întârziate la Secţia de oncologie

Publicat in GAZETA de SUD, luni 24 noiembrie 2008 ·

Bolnavii internaţi la Secţia de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu mai au de aşteptat până când se vor muta din saloanele insalubre. În urma unei acţiuni de control inopinate întreprinse de reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, s-a constatat că lucrările de amenajare a noii unităţi spitaliceşti sunt în întârziere. Secţia de oncologie urmează să fie mutată în clădirea în care a funcţionat Secţie de neurologie de la Spitalul de la Pasarelă, la care se desfăşoară în prezent lucrări de reabilitare. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, este însă nemulţumit de ritmul de desfăşurare a lucrărilor: „Am făcut un control inopinat la faţa locului şi nu am găsit pe nimeni. Parcă toată lumea plecase în concediu. Am luat măsurile care se impun pentru ca înţelegerea pe care o avem cu executantul lucrării să fie respectată. În contract s-a stabilit ca lucrarea să se facă în termen de şase luni, dar am căzut de acord cu firma constructoare ca perioada să se reducă la patru-cinci luni. Am cerut acest lucru, pentru că secţia funcţionează în prezent într-o clădire degradată. Dacă înţelegerea nu va fi respectată, consiliul judeţean nu va deconta lucrările până la sfârşitul acestui an“. Lucrarea de reabilitare a clădirii costă 900.000 de lei, iar firma executantă este ROVINCOM.

Condiţii improprii pentru pacienţi Pacienţii internaţi la Secţia de oncologie stau în saloane insalubre şi friguroase pentru că sobele nu mai funcţionează. Pereţii sunt crăpaţi şi murdari, tavanele de pe holuri sunt căzute, iar la toalete este mizerie. Mai mult decât atât, secţia este supraaglomerată. Zilele trecute, pe cele 30 de paturi din cadrul secţiei erau internaţi 52 de bolnavi, ceea ce înseamnă că majoritatea lor stau câte doi în pat. În judeţul Gorj sunt înregistraţi peste 4.500 de bolnavi de cancer, care în permanenţă au nevoie să urmeze un tratament adecvat. Bol

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 16 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°