Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îşi dispută presa bugetele de publicitate

Publicat in Adevarul, luni 24 noiembrie 2008 ·

Majoritatea ziarelor şi revistelor au adunat mai mulţi bani decât anul trecut. Clasamentul primelor 10 ziare naţionale care au atras cele mai mari volume de publicitate cuprinde patru publicaţii quality, două de sport, două tabloide şi două financiare. Topul primelor zece luni ale anului este dominat de „Ziarul Financiar” care, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a avut un număr de machete publicitare mai mic cu 2%, dar volumul brut atras (exprimat în euro) a fost mai mare cu 10,6%.

„Adevărul” şi „Click!”, publicaţii ce aparţin Adevărul Holding, au intrat în forţă în topul primelor zece ziare cu încasări de publicitate. Cele două cotidiene au înregistrat cele mai mari creşteri de pe piaţă, atât ca număr de inserţii, cât şi ca bugete (calculate pe tarifele-listă, fără bartere media).

 Astfel, numărul de reclame apărute în „Adevărul”, în perioada ianuarie – octombrie 2008, a fost cu 137,5% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2007, în timp ce la „Click!”, creşterea a fost de 227,4%.

„ProSport“ se simte bine la media pro

În cazul volumului brut de publicitate (euro), majorările sunt de 158,1% pentru „Adevărul” şi de 629,2% pentru „Click!”. Trebuie precizat că anul trecut, cele două publicaţii au fost relansate, „Click!” luând locul fostului „Averea”.

Un alt ziar care a cunoscut creşteri importante este „Pro Sport“: 33,8% - inserţii şi 95,7% - volum brut (euro). Judecând după aceste cifre, se poate spune că ziarului îi prieşte în grupul Media Pro, care l-a preluat de la trustul Ringier la începutul acestui an.

 Concurentul său, „Gazeta Sporturilor”, a urcat pe poziţia a doua în topul din acest an, obţinând creşteri de 30,2% la numărul de reclame şi de 27% la volumul brut.

Două ziare au făcut „pasul înapoi”: „Jurnalul Naţional” şi „România liberă”. Numărul de i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Insultele între Traian Băsescu și Marcel Ciolacu continuă: „Nu sunteţi persoana care să poată înţelege răspunsurile mele”

HotNews acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu și Traian Băsescu au avut un schimb dur de replici pe Facebook, vineri seară. După ce fostul președinte i-a cerut premierului să demisioneze, iar Ciolacu l-a numit „turnător ordinar” și „rebut politic”, cei doi au continuat

SuperLiga – play-out: Petrolul Ploieşti se impune în fața Sepsi OSK cu 2-1

HotNews acum 9 ore
Echipa ploieşteană Petrolul s-a impus vineri seară, pe teren propriu, scor 2-1, în faţa formaţiei Sepsi OSK, în etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii. El Sawy a deschis scorul pentru oaspeţi, încă din primul minut, cu un şut din careu, la centrarea

Traian Băsescu i-a cerut demisia lui Marcel Ciolacu. Premierul: „Turnător ordinar”

Libertatea acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis vineri, 4 aprilie, că „guvernarea USL cu Ciolacu premier a adus România într-o criză multiplă” și că „singurul lucru pe care domnul Ciolacu îl mai poate face pentru ţară este să demisioneze”. În mai puțin

VIDEO Atac sângeros al Rusiei, cu rachetă balistică, asupra Krivoi Rog, oraşul natal al lui Zelenski. Cel puțin 12 morți, peste 50 de răniți

HotNews acum 11 ore
Un atac cu rachetă balistică lansat de Rusia asupra orașului ucrainean Krivoi Rog, vineri seară, a lovit o zonă rezidenţială, cel puțin 12 persoane fiind ucise, a informat guvernatorul regional, transmite Reuters. Cel puțin alte 50 de persoane au fo

Cutremur azi, 5 aprilie, în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 22 minute
Un cutremur de magnitudine 3,9 a zguduit zona seismică Vrancea sâmbătă dimineața, la ora 4.33. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), epicentrul a fost localizat în județul Vrancea, la o adâncime de

Actorul Russell Brand, acuzat de viol și agresiune sexuală

G4Media acum 9 ore
Actorul Russell Brand a fost acuzat de viol și alte două acuzații de agresiune sexuală. Brand va apărea în fața instanței din Londra pe 2 mai, potrivit poliției metropolitane, care a început să-l investigheze în septembrie 2023 după o serie de acuza

Barack Obama şi Kamala Harris critică politicile lui Donald Trump, într-o rară luare de poziţie de la revenirea republicanului la Casa Albă

HotNews acum 9 ore
Fostul preşedinte american Barack Obama şi fostul vicepreşedinte Kamala Harris şi-au exprimat joi, în două discursuri separate, opiniile cu privire la starea ţării lor, criticând în acelaşi timp acţiunile lui Donald Trump, într-o rară luare de poziţ

Vremea se răceşte accentuat şi sunt anunţate ploi, lapoviţă şi ninsoare / Cod galben de vânt puternic şi viscol la munte, în mai multe zone ale ţării / În Bucureşti, sâmbătă vremea este caldă, dar de duminică se răceşte

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că, începând de sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării vor fi ploi, care se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vremea se va răci accentuat, cu nopţile şi dimineţile deosebit de reci, iar temperaturile scăzute se vor menţine

O elevă de 16 ani și-a lovit profesoara în cap, în recreație, la o școală din Bistrița-Năsăud. Femeia a fost dusă la spital

Libertatea acum 9 ore
O elevă în vârstă de 16 ani, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean, județul Bistrița-Năsăud, a agresat o profesoară în pauza dintre ore, potrivit Digi24. Femeia a fost transportată la spital, iar adolescenta a fost reținută pentru 24 de

SRI anunţă că monitorizează permanent activităţile de dezinformare şi propagandă în mediul online

News.ro acum 11 ore
Serviciul Român de Informaţii anunţă, vineri, că monitorizează permanent activităţile de dezinformare şi propagandă în mediul online, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de lege. Activitatea SRI vizează ”identificarea, analizarea şi combaterea

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/25°
dum.

3°/13°
lun.

2°/8°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

sâm.

6°/21°
dum.

1°/8°
lun.

-0°/7°
mar.

0°/7°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

5°/13°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/17°
dum.

-1°/5°
lun.

-3°/5°
mar.

-2°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/20°
dum.

1°/9°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/9°