Canalul franco-german ARTE a difuzat recent (încă) un documentar memorabil. Pe durata anului curent, un olandez longilin şi o americancă trăită mulţi ani la Paris şi-au propus să străbată SUA pentru o campanie electorală sui-generis: "Europe for President". Cei doi, autodistribuiţi în rolurile de şef al campaniei şi respectiv candidat(ă), au schiţat un program politic 100% european: asigurare medicală universală, serviciu public de televiziune, laicitate etc. Au umblat cu duba lor "electorală" prin toată America şi au vorbit cu "alegătorii" potenţiali, încercînd să le spună că soluţia pe care o aşteaptă e "made in Europe". Aventura celor doi s-a încheiat la Convenţia Democraţilor, cînd Barack Obama a fost consacrat în poziţia de candidat al Partidului Democrat pentru Casa Albă.
De ce mi se pare memorabilă această caravană cinematografică, la prima vedere amuzantă şi, oricum, lipsită de orice debuşeu politic? Pentru că dezvăluie "Zidul" mentalitar care separă SUA de UE. Am rămas şocat de reacţia sutelor de interlocutori filmaţi. Din comentariile lor se vedea că publicul obişnuit de peste Ocean nu ştie aproape nimic despre "bătrînul continent". OK, îţi spui, poate că şi reciproca e valabilă: cîţi dintre noi ştiu să numească, bunăoară, capitala statului Alabama, cîţi cunoaştem detalii precise despre sistemul medical, administrativ sau legal din Statele Unite? Prin urmare, nu este vorba despre doza curentă, inevitabilă şi, pe fond, inocentă, de necunoaştere mutuală. M-a surprins mai degrabă încremenirea "bipartizană" a respondenţilor într-o perspectivă redusă la Mitul propriei Naţiuni şi la idealizarea necritică a Visului American. Una e să nu cunoşti Europa şi alta - să fii atît de sigur că modelul european nu merită, din start, nici o atenţie intelectuală. Trăgînd linie, după vizionarea amintitului documentar, am ajuns la concluzia că principala noastră difi
