Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tony Blair, spionat de americani

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 noiembrie 2008 ·

Fostul premier britanic a fost monitorizat de serviciile americane de informaţii, în perioada în care ocupa această funcţie. Informaţia a fost făcută publică de David Murfee Faulk, un fost agent de interceptare, citat de ABC News. Astfel, Faull a explicat că a citit atât dosarul "vieţii private" a lui Tony Blair, cât şi interceptări ale unor conversaţii telefonice intime ale lui Ghazi al-Yawer, primul preşedinte interimar al Irakului. De asemenea, agentul a spus că funcţia pe care a avut-o la Fort Gordon i-a permis accesul la o bază de date a serviciului de informaţii, denumită "Anchory", prin intermediul căreia a putut vedea dosarul fostului premier britanic Tony Blair.

Mai mulţi foşti ofiţeri americani de informaţii au explicat, potrivit ABS News, că această practică de colectare de informaţii despre conducători străini este întâlnită în toate agenţiile de informaţii din lume, însă conform unei înţelegeri, americanii şi britanicii au convenit "să nu se spioneze unii pe ceilalţi".

Luna trecută, Faulk a fost unul dintre cei doi care au dezvăluit că armata SUA a interceptat convorbirile private ale jurnaliştilor americani, a voluntarilor şi soldaţilor staţionaţi în Irak. În urma acestor declaraţii, Senatul american a deschis o anchetă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu a prezentat declaraţia dată la Securitate despre plecarea din ţară a prietenului său

News.ro acum 28 minute
Crin Antonescu a prezentat, joi, declaraţia dată la Securitate despre prietenul său care a părăsit ţara. El a citit declaraţia într-o conferinţă de presă, arătând că nu este vorba despre o notă informativă. Crin Antonescu a citit declaraţia dată în

Curtea de Apel București respinge contestația USR privind campania pentru Nicușor Dan

Ziua Constanta acum 34 minute
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Curtea

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum 2 ore
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum o ora
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 4 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosarul său / Candidatul coaliţiei de guvernare prezintă într-o conferinţă de presă, la ora 17.00, declaraţia dată în faţa Securităţii - FOTO, VIDEO

News.ro acum 49 minute
Crin Antonescu a fost, joi, la CNSAS pentru a consulta documentele din dosar său şi a primit fotocopii ale declaraţiei pe care a dat-o în faţa Securităţii, privind plecarea din ţară a prietenului său. Candidatul coaliţiei de guvernare prezintă într-

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum 2 ore
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Vremea

București
acum

22°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

22°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

13°
joi

8°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

12°/28°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
joi

15°/27°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°