Au trecut două luni de când ai păşit pentru prima dată pe treptele facultăţii. Erai atunci entuziasmat de noua experienţă pe care o trăiai, poate şi un pic încordat, dar perfect firesc în situaţia în care oraşul, camera, colegii, prietenii, toate s-au schimbat dintr-o dată. Te-ai gândit atunci că vei scăpa de sub tutela părinţilor şi nu vei rata nici o distracţie pentru că nimeni nu îţi va interzice ceva. Dar acum, mai ales că se apropie sărbătorile, simţi cum te cuprinde dorul de casă. Ai vrea să-ţi revezi părinţii, să vorbeşti mai mult cu ei, să te plimbi prin locurile dragi ţie, cu prietenii tăi de suflet.
"Când sunt în pragul maturităţii, tinerii se simt dintr-o dată stăpâni pe propriile lor vieţi şi experienţe, sunt deschişi spre noi descoperiri şi sunt curioşi să trăiască noi şi noi aventuri. Însă experienţele inedite sau dificultăţile integrării în noul mediu social le amintesc adesea de cei de acasă, de foştii colegi şi prieteni, cu care ar dori să împărtăşească noile experienţe. Este perfect firesc să simtă nevoia să-i revadă pe cei dragi, să le povestească tot ce au mai făcut şi nu este cazul să-şi reprime sentimentele", spune psihoterapeutul Alina Milcu, de la Gold-Psy Solutions.
Relaţionare socială De obicei, tinerii resimt dorul de casă şi lipsa suportului familial când au probleme de relaţionare socială. Integrarea într-un nou grup social, acomodarea într-o şcoală nouă, cu un program nou, încercarea de a adopta un alt stil de viaţă, de exemplu traiul într-un cămin de studenţi, unde multe lucruri se fac la comun, nu sunt deloc uşoare pentru studentul din primul an de facultate. Dacă nici viaţa sentimentală nu merge ca pe roate, dorul de casă va fi cu atât mai intens. Când tânărul are o relaţie la distanţă, este foarte posibil să realizeze că îi este dificil să o menţină şi cu atât mai mult îşi va dori să fie din nou acasă,