Apariţia la televizor este una dintre formele cele mai rîvnite şi mai eficiente ale manifestării publice. Mai ales pentru politicieni. Dar şi pentru unii intelectuali "angajaţi", pentru vedete de tot soiul sau pentru cetăţeanul de rînd, fericit şi el, ca toţi ceilalţi, să-şi vadă chipul pe ecran, cînd se întîmplă să fie invitat, fie şi din raţiuni statistice, la vreo dezbatere filmată. Întrucît mai toată lumea aspiră la notorietatea TV, toţi se comportă dinaintea camerei de luat vederi ca şi cum li s-ar face un hatîr: sînt pompoşi şi stingheri deopotrivă, prezumţioşi şi timizi, "fireşti" şi artificiali. Iar cei care invită, moderatori sau reporteri, au aerul suveran, suficient, al unor îmblînzitori de circ, obişnuiţi să domine manejul cu orice mijloace. Evident, există şi excepţii.
Ca unul care a asumat, mai mult de voie decît de nevoie, o lungă experienţă de telespectator, pot da, cred, cîteva sfaturi utile celor care se înghesuie să iasă "pe sticlă":
1. Nu răspundeţi tuturor solicitărilor. Gîndiţi-vă bine dacă aveţi ceva consistent de spus, dacă vă convin interlocutorii, dacă nu cumva singura motivaţie a acceptului dvs. e plăcerea de a spune rudelor şi prietenilor: "Diseară mă dă la televizor!".
2. Gîndiţi-vă bine dacă vă pricepeţi cu adevărat în domeniul despre care urmează să vă pronunţaţi. Admiteţi că nu dispuneţi de o competenţă universală şi că simplele dvs. opinii private despre orice nu sînt neapărat un pasionant tezaur de înţelepciune.
3. Chiar dacă vă pricepeţi, nu porniţi de la ideea că trebuie să spuneţi tot ce ştiţi. Nu vorbiţi lung, nu acoperiţi replicile partenerilor de dialog, nu vă instalaţi, ţeapăn, într-o postură didactică. Nu abuzaţi de volubilitate.
4. Fiţi - cu măsură - histrionic! Adică gîndiţi-vă mereu mai mult la cei care vă ascultă, decît la infailibilitatea prestaţiei dvs. Nu dvs. trebuie să vă alegeţi cu
