Traian Basescu a devenit extrem de prudent. A dovedit-o in cele doua iesiri publice de luni si are motive.
Criza economica se arata cu mult mai agresiva cu Romania decat se prognozase, iar PD-L pare sa fi pierdut, conform ultimului sondaj, pozitia de lider al cursei electorale.
Sunt cel putin doua evolutii care l-au obligat pe presedinte la o pozitie cu mult mai putin avantata decat in alte dati. Mai plicticoasa, desigur, dar cu siguranta mai prezidentiala.
Practic, Traian Basescu a folosit iesirile de luni pentru a da cel putin doua mesaje clare. In primul rand a trasat conturul viitorului program de guvernare, din punct de vedere economic, pornind de la ceea ce, spune el, a constatat la firul ierbii, adica in societatile lovite de criza pe care le-a vizitat. Acestea resimt acut lipsa creditelor, a comenzilor si a muncitorilor calificati.
Privite din perspectiva companiilor in dificultate, masurile preponderent fiscale anuntate de partide sunt cam subtirele si presedintele le-a aruncat oarecum in derizoriu.
Sigur, periplul, care, am fost avertizati, va continua, a avut o puternica tusa electorala, Traian Basescu incercand sa compenseze, in limitele functiei sale, insuficienta mobilitate a democrat-liberalilor.
Dar, dincolo de acest aspect, concluziile trase in urma "palparii" locului dureros au sanse cu mult mai mari sa fie corecte, decat cele trase din condei la Bucuresti.
Cine sa faca insa si sa aplice acest program de guvernare pornind de la nevoile concrete ale economiei? Misterul e mai adanc ca niciodata, pe masura prudentei prezidentiale.
Traian Basescu, si acesta este al doilea mesaj, a retractat, intr-un fel, toate declaratiile anterioare referitoare la viitorul premier si portretul sau robot.
Basescu a refuzat sa vorbeasca despre cele trei propuneri a