Cu ce ma incalzeste sa vad un horror prost in trei dimensiuni? De ce sa-mi scape popcornul in poala enervandu-ma? Realizat de o echipa de ilustri necunoscuti, cel mai proaspat film 3D care vine in targ (desi e din 2007) este cu mult sub bogatia de efecte si simplitatea na(rat)iva a "Calatoriei spre centrul Pamantului". Ghinionul face ca tocmai ceea ce trebuia sa salte filmul il ingroapa si mai adanc (uite, c-am inceput sa vorbesc in ton cu horror-ul). Cu cat campul e mai adanc cu atat apar mai schilodite intriga si jocul actorilor. De fapt, actorii sunt extrem de stersi indiferent in ce dimensiune ii vezi. Mai bine in niciuna...
O femeie revine in orasul natal, bantuita de imagini pline de sange in care ea si prietena sa, in timpul liceului, sunt sechestrate si torturate de paznicul cimitirului. Folosindu-se de un joc sinistru, barbatul o face pe eroina sa ii ceara sa-i ucida prietena, pentru a scapa amandoua de chin.
Desfasurarea extrem de generoasa de vopsea rosie (absolut toate victimele sunt gasite cu hainele ca muiate in sange) nu iti ia gandul de la faptul ca inexpresivii actori joaca de fapt extrem de prost si ca nu te poti speria decat la vederea acestui spectacol penibil plin de stereotipuri aruncate ca oasele cainilor.
Dar daca te prinzi rapid ca eroina nu se intoarce decat ca sa pice in acelasi scenariu, pe care va trebui sa-l rezolve infruntandu-l pe criminalul in serie (care inca exista), nu poti spune ca detaliile aferente sunt suficient de inteligente cat sa te tina in fotoliu.
O alta deosebire de "Calatorie spre centrul Pamantului" este si faptul ca imaginea desaturata e in ton cu povestea si cu interpretarile - adica ieftina. Poate trebuie sa-mi schimb ochelarii de vedere, dar de cateva ori era si neclara.
Subtitrarea mi s-a parut insa clara fara ochelari si flou cu ochelari,
