Căpitanul Cadu crede că Roma va trata cu respect campioana României după şocul de pe Olimpico (2-1)
- Ricardo, ce îşi propune CFR-ul pentru disputa cu AS Roma?
- Trebuie să cîştigăm. E un meci decisiv şi pentru noi, şi pentru Roma. Echipa care pierde e în afara Europei. Dacă vrem să ajungem în primăvara europeană, în Cupa UEFA, trebuie să jucăm doar la victorie. Roma nu stă prea bine şi putem specula forma lor mai slabă.
- La optimile Ligii Campionilor nu vă mai gîndiţi?
- N-a fost niciodată obiectivul nostru, să ajungem în optimile Ligii Campionilor. Dacă reuşim să obţinem locul al treilea toată lumea va fi mulţumită.
- E o schimbare de scenariu faţă de meciul de pe Olimpico?
- Da, cu siguranţă. Atunci romanii nici nu auziseră de noi, n-aveau idee unde e oraşul Cluj. Acum le e puţin frică şi ne respectă. Faţă de meciul de pe Olimpico, acum vorbim de o partidă decisivă. Avantajul nostru e faptul că vom beneficia de aportul publicului din Gruia. Trebuie să fim însă atenţi la Totti. Roma e o echipă bună, dar Totti e creierul.
- Viitorul tău e legat de Cluj sau te gîndeşti la plecare?
- Nu, vreau să rămîn pentru a cîştiga un nou titlu cu CFR. Trebuie să batem în ultima etapă pentru a sta aproape de primele poziţii din clasament. În retur vom putea declanşa cursa de urmărire. A fost o primă parte de campionat dificilă pentru toate echipele mari.
- L-ai înjurat pe Sorin Cîrţu la Tîrgu-Jiu? Cum îţi explici starea de nervozitate de la acest meci?
- Nu l-am înjurat. El m-a scuipat şi m-a înjurat pe tunel, după terminarea meciului. Ce să mai zic eu de Cîrţu? Îl ştie toată lumea. E cel mai prost antrenor din România. E prost rău!!! Incidentele de la Tîrgu-Jiu nu au fost provocate de noi.
15 partide a adunat Cadu în Liga I în actualul sezon
200.000 de euro este salariul port