Momentul 1918 a constituit apogeul unitatii romanilor. Marile Adunari de la Chisinau (27 martie), Cernauti (27 octombrie) si Alba Iulia (1 decembrie) au reprezentat nu numai vointa tuturor paturilor populatiei, ci si a fortelor politice, fie ca erau de factura nationala, fie de factura social-democrata. Singurii care s-au opus de-a lungul anilor urmatori au fost bolsevicii, grupati in Internationala a III-a (Comintern). Aceasta si-a facut un scop din distrugerea statelor nationale nou constituite dupa primul razboi mondial. In documentele programatice si in cele curente, Cominternul definea sistematic Romania ca un stat imperialist, bazat pe suprimarea drepturilor minoritatilor, cu toate ca atat actele Unirii, cat si tratatul de pace stipulau principiile democratice liberale cuprinse
in doctrina Wilson.
Dupa al doilea razboi mondial, adus la putere de Armata Rosie, PCdR (de fapt o sectie a fostului Comintern) a procedat la distrugerea tuturor partidelor si a personalitatilor care au contribuit la Marea Unire din 1918. Rand pe rand au fost arestati si condamnati (cu sau fara proces) liderii istorici care simbolizau Unirea, taranistii si liberalii, clericii si militarii, social-democratii si sindicalistii, ardelenii, banatenii, bucovinenii, basarabenii. O mare parte au murit in inchisori. Au scapat de aceasta soarta doar cei ce murisera inainte sau se aflau in strainatate.
A fost un genocid al elitelor, care a intrerupt pentru o jumatate de secol legaturile firesti cu democratia occidentala.
Dincolo de a fi un cuvant retoric, folosit uneori cu prea multa usurinta, si mai ales in ocazii festive, Marea Unire a insemnat o uriasa incordare de forte civice, in care patriotii din tara precum si cei din provinciile aflate sub stapanire straina, si-au corelat actiunile, printr-o unanimitate de vointa poate unica in istoria romanilor.
Cu documenta
