Intre criza din 1929 si cea de acum au trecut opt decenii. Si atunci, ca si acum, epicentrul „cutremurului” s-a aflat in America. Unii romani isi mai amintesc acele vremuri. Au amintiri personale, tin minte povestile din casa sau au scris istoria de atunci. Pe cea de acum o urmaresc cu ingrijorare si uimire. Cum arata criza in ochii lor? Mai grava decit atunci, iar populatia mai putin pregatita.
Crisan Mircioiu a fost medic in Cluj. Are 95 de ani, scrie carti si este cetatean de onoare al orasului. Isi aminteste copilaria marcata de criza. Are si astazi reflexele omului care a trecut prin mari greutati si se gindeste cu grija la prezent si la ce va avea de infruntat generatia de acum, „ca sa se poata tine pe picioare, sa nu o mature urgia!”
Zahar alb pentru zile negre
„Tin minte foarte bine: a inceput in industrie. Acolo a lovit prima data. Stateam la bunici, nucleul marii familii, cartierul general. Doi dintre fratii lui tata au fost concediati. Unul de la Astra Romana si altul de la Rafinariile din Campina. Plecau dimineata sa caute de lucru prin sate, pe la ateliere. Umblau pe la Filipesti, prin toate localitatile din jurul Ploiestilor.
Eram copil, dar stiu cum ii asteptam seara cu vesti, au gasit sau nu de lucru?! Eu eram pustan, mergeam cu ei pe strazi cand faceau demonstratii, pentru ca sa stiti, erau nemultumiri, revolte, miscari muncitoresti. Vremurile de criza creeaza agitatii sociale. Cantam pe strazi, si eu ma amestecam cu ei: Hai la lupta cea mare! Cintam cu totii. Tata mergea cu prietenii lui, generatia de inceput de secol, la cafeneaua lui Popov. Acolo li se servea ceai, seara de seara se adunau si povesteau la cafenea. Li se spunea „popovisti”. Dar ceaiul de la cafenea nu avea zahar, nu se gasea. Asa ca fiecare mergea cu zaharul in buzunar. Cu o „cosca” de zahar indulceai trei ceaiuri! Dar erau tineri si
