S-a infiripat o dezbatere adevarata. Mie-mi scăpase, dar m-au întrebat mai mulţi, cum? nu ştii de disputa crema lui Liiceanu sau chiloţii turceşti ai lui CTPopescu? Am citit cîteva din scrisorile filozofului şi am citit declaraţia lui CTP. Şi amîndoi suferă de cîte ceva:
- Liiceanu scrie despre chetiuni intime fără să-şi asume urmările. Şi nu e prima oară. Scrie lejer, are pasaje excelente de confesiune minimalistă, ca s-onumesc aşa. iar apoi are pusee de intelectualism înalt cînd publicul îi face jocul. AM văzut reacţii precum “vai, dar bărbaţii se dau cu cremă”. Aţi înnebunit? Ce e rău în asta? Eu l-am admirat şi pentru felul în care a povestit în Uşa interzisă felul în care îşi potoleşte depresiile. Mai rău e cînd revine la morga de intelectual inaccesibil. Scrisul aduce riscuri, inclusiv acela de a-ţi scăpa de sub control din momentul publicării. Iar literatura lui Liiceanu pare să vrea aproape singură să-l scape de tirania propriei imagini. Nu reuşeşte.
- CTPopescu nu ar recunoaşte în ruptul capului nici că pe copii nu-i aduce barza. Ce să mai vorbim despre faptul că unbărbat poate avea o senzaţie plăcută cînd încearcă o cremă, ba chiar că un bărbat poatescrie pagini sensibile despre asta. Pentru CTP confesiunea e ceva “feminin”. culmea e că domnia sa vorbeşte tot timpul despre sine, dar doar că o face retoric, nu literar. Poate aici trebuie să mai lucreze. “feminin”, straniu, neaşteptat nu înseamnă “rău” – iar chiloţii turceşti fluturaţi ironic pe lîngă crema Clinique…, chestia are ceva dintr-o glumă de cătănie. Reunosc că am rîs…
Act critic. Ţichindeleanu
Amicul meu Ovidiu Ţichindileanu scrisese ieri un text, fiind probabil la fel de iritat de ieşirile intelectualilor de vîrf de pe la noi din ultimile zile. Vă recomand articolul şi citez un scurt pasaj:
La apogeul puterii sale asupra sferei publice romanesti, o parte din mica in
