Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali se ia de gât cu Biserica

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 25 noiembrie 2008 ·

Mult Prea Cuviosul George Becali îşi dă în petic în plină campanie electorală creştină: dă în gât Biserica! Ca şi cum ar fi o amantă care l-a înşelat, iar acum îi cere înapoi basmalele şi mărgelele cu care i-a cucerit sentimentele.

Deşi divinitatea nu ţine registre contabile, Gigi Becali este foarte scrupulos în a-şi inventaria donaţiile. A dat două milioane de euro pentru construcţia Catedralei Neamului. I-a mai dat 100.000, bani de buzunar Patriarhului, la întronizare. I-a dat din toată inima, dar nu s-a aşteptat să fie tratat cu atâta nerecunoştinţă. Mai întâi, catedrala nu numai că nu e gata, dar nici n-a început construcţia ei. Iar cele 2 milioane stau şi fac pui în haznaua Patriarhiei. Pui de care ar cam avea nevoie acum, că a venit criza şi DNA-ul nu vrea să-i dea înapoi valiza cu alţi 1,7 milioane de euro. De la care, de asemenea, ar fi putut scoate o dobândă frumuşică, cu atât mai mult în vremurile astea de post la lichidităţi. Aşa încât, pentru că biserica nu şi-a ţinut angajamentul de a înălţa catedrala, omul vrea banii înapoi. Patriarhia zice că nu se poate, că mortul de la groapă nu se mai întoarce. Cum adică? Banii nu sunt morţi, sunt vii şi dacă ai grijă de ei cresc, se fac mari şi fac alţi bani! Colac peste pupăză, undeva pe unde Gigi a cumpărat un teren sunt nişte măicuţe încăpăţânate care nu se lasă alugate nici cu buldozerul. Păi de asta a dat Gigi bani la înscăunare celui mai mare în grad, ca să-şi bată joc de el nişte soldăţei de-ai generalului cu potcap!

Acum veţi înţelege mai bine revolta dreptcredinciosului Becali din Tunari. Om cu credinţă în Dumnezeu şi în emisarii lui pe acest pâmânt, se vede sfidat şi batjocorit de cei pe care i-a creditat cu produsul şansei sale. Convins până-n fundul sufletului că a făcut avere cu sprijinul direct al lui Dumnezeu, Gigi Becali a considerat firesc să plătească pentru asta o taxă colectorilor p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°