Executivul a aprobat marti raportul de negociere a conditiilor pentru infiintarea societatii comerciale care va realiza Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda, a anuntat premierul Calin Popescu-Tariceanu, la finalul sedintei de Guvern.
Un grup de sase companii selectate au semnat, pe 20 noiembrie, impreuna cu autoritatile romane, contractul pentru construirea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. ArcelorMittal (Romania), CEZ (Cehia), Electrabel (Belgia), Enel (Italia), Iberdrola (Spania) si RWE Power (Germania) au fost selectate pentru a participa la construirea celor doua noi unitati energetice.
Statul roman, prin Nuclearelectrica, va detine 51% din compania de proiect. Patru dintre companii vor avea o participatie de 9,15% din proiect, iar doua companii vor avea cite 6,2%. Valoarea acestui proiect se ridica la circa patru miliarde euro, potrivit estimarilor Guvernului.
Conform guvernului, societatea comerciala pentru constructia noilor reactore va fi inregistrata cu un capital social de pornire de 5 milioane de euro, echivalent in lei. Acesta va fi majorat in perioada pre-proiect in doua etape, la trei luni de la inregistrarea societatii si respectiv la 31 ianuarie 2010, pina la 30 milioane euro. Majorarile de capital se vor face proportional, pe baza structurii de actionariat existente la momentul semnarii Acordului de Investitii si al constituirii societatii de proiect, aceasta structura urmind a fi respectata intocmai, astfel incit cota de participarea SNN la capitalul social sa ramina de 51%.
Viitoarea societate comerciala va asigura realizarea proiectului in doua etape:
- Etapa pre-proiect, care se estimeaza sa dureze 18 luni de la inregistrarea viitoarei societati comerciale si care va avea un buget de cheltuieli de 30 milioane de euro. Suma va fi utilizata pentru finantarea unor activitati pregatitoare: elabo