S-au dus vremurile cand visa ca PD-L va castiga alegerile si va face singur Guvern. Scenariul maximal s-a tot micsorat in urma unui lung sir de erori. S-a resemnat apoi cu gandul ca PD-L nu va castiga o majoritate parlamentara clara. In schimb, s-a consolat cu speranta ca va lua totusi mai mult decat PSD, cat sa formeze un cabinet minoritar pe care nimeni nu va indrazni sa-l tranteasca de frica anticipatelor. Astazi, Traian Basescu nu pare sa mai spere nici atat.
A uitat complet de lovitura de stat profetita acum doua saptamani. Si-a amintit in schimb o ultima solutie posibila: un eventual guvern de mare coalitie, in care sunt bineveniti, desigur, si complotistii. Ce s-a intamplat? De unde schimbarea de ton si oferta politica?
S-a intamplat ca PD-L a cazut de la inaltimi artificiale si acum e pe cale sa-si rupa gatul. S-au bazat prea mult pe Traian Basescu, convinsi ca succesul vine singur dormind glorios in opozitie. Scorul de la locale i-a incurajat sa puna in paranteze reforma interna si sa inghita de-a valma migratori, oportunisti, penali, intelectuali scortosi sau figuri onorabile cu ideea fixa ca trebuie sa-si umfle gusa cu orice pret, sa devina un mare partid indiferent de calitatea politicienilor sai.
Pe Arca lui Noe cel mic au incaput Ioan Talpes si Toader Paleologu, altminteri doua simboluri politice perfect opuse. Intre cele doua extreme gasiti un intreg bestiar politic salvat din apele tulburate temporar de alegerile din 2004: peremisti cu creasta tricolora, pecisti serpuitori sau pesedisti alunecosi. Cu ei, PD-L a pierdut cel mai mare avantaj posibil in fata adversarilor: imaginea de partid alternativa.
Din partidul reformist de acum patru ani, cu alura justitiara, a ramas o umbra animata vesel de spectacole cu mop, ritmuri de manele, Tatal Nostru si alte populisme cu profesori. Optand sa abandoneze tema anti
