Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend la Washington

Publicat in Dilema Veche, marți 25 noiembrie 2008 ·

Criza economică a dat un brînci şi a scos din inerţie organismele de decizie internaţionale: preşedinţi şi prim-miniştri din ţările bogate, dar şi din cele care se pregătesc să devină bogate, lideri ai politicii mondiale, dar şi şefi de stat fără pretenţii la asemenea roluri s-au adunat la sfîrşitul săptămînii trecute (în timp ce Bursele erau închise) la Washington, pentru a adopta soluţii comune în faţa catastrofei economice. Ţările reprezentate la Washington în week-end-ul trecut reprezintă 90% din produsul intern brut mondial. S-a vorbit despre un al doilea Bretton Woods, localitatea unde, în 1944, s-au stabilit regulile sistemului finanţelor globale înfiinţîndu-se Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Ca întotdeauna, vorbele o iau înaintea faptelor: Bretton Woods a fost pregătit timp de doi ani de miniştri de Finanţe şi construcţia tehnică elaborată atunci nu poate fi înlocuită de discursurile ţinute timp de două zile în perspectiva falimentului. Aşa cum se temea revista The Economist, "vor fi greu de evitat platitudinile şi ipocrizia". Totuşi, întîlnirea este considerată importantă, nu atît prin deciziile luate, cît prin discuţia lucidă asupra efectelor globalizării, fenomen inevitabil, dar spre deosebire de tsunami, posibil de reglementat. Nu s-a putut elabora un set de măsuri fiscale coordonate, dar s-a promis că nu se vor adopta măsuri de restricţionare a comerţului şi investiţiilor externe. S-au mai promis şi contribuţii în plus la FMI, care şi-a asumat sarcina de a salva finanţele unor ţări în criză: într-o licitaţie a generozităţii, Japonia a promis 100 de miliarde de dolari.

În perspectiva adîncirii crizei şi a efectelor ei imprevizibile, fiecare ţară e tentată să ia propriile decizii, în interesul propriilor cetăţeni (sau al unora dintre cetăţeni, cei mai cu influenţă), fără să ţină seama de efectele asupra partenerilor pe care pînă

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 7 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 5 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor

News.ro acum 54 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 10 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 8 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

HotNews acum 58 minute
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 11 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 10 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 7 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°