de Răzvan Prepeliţă

În autocarul lui Dinamo, liniştea e tulburată de un telefon care sună: “Tîp, tîp, tîp…!”. În autocar, stupoare. Unul dintre şefii dinamovişti întreabă:

- Al cui e telefonul?

Nici un răspuns.

După 1 minut, se aude din nou acelaşi sunet: “Tîp, tîp, tîp…!”.

- Mă omorîţi, băieţi! Dacă îl prind pe cel cu telefonul, nu ştiu ce se întîmplă!

Jucătorii ridică miraţi din umeri. Se lasă o linişte apăsătoare. După numai cîteva clipe, se aude din nou: “Tîp, tîp, tîp…!”.

Se dă ordin şoferului să oprească autocarul.

- Toată lumea jos! Telefoanele la control! Aşa ceva nu se poate!

Autocarul se opreşte, fotbaliştii sînt coborîţi pentru percheziţie. Toate aparatele sînt adunate la grămadă. Fiecare jucător este sunat. Nici un rezultat. Toate melodiile erau cu şi despre Dinamo. Lumea se suie înapoi şi autocarul îşi continuă drumul.

După cîteva minute, un alt telefon sună: “Fie vreme bună, fie vreme rea…”.

- Alo, Cristi? Torje sînt! Uite, sînt la lotul naţional şi nu îmi găsesc telefonul! Să te uiţi, te rog, un pic printre scaunele din autocar. Poate l-am scăpat pe acolo.

de Răzvan Prepeliţă

În autocarul lui Dinamo, liniştea e tulburată de un telefon care sună: “Tîp, tîp, tîp…!”. În autocar, stupoare. Unul dintre şefii dinamovişti întreabă:

- Al cui e telefonul?

Nici un răspuns.

După 1 minut, se aude din nou acelaşi sunet: “Tîp, tîp, tîp…!”.

- Mă omorîţi, băieţi! Dacă îl prind pe cel cu telefonul, nu ştiu ce se întîmplă!

Jucătorii ridică miraţi din umeri. Se lasă o linişte apăsătoare. După numai cîteva clipe, se aude din nou: “Tîp, tîp, tîp…!”.

Se dă ordin şoferului să oprească autocarul.

- Toată lumea jos! Telefoanele la control! Aşa ceva nu se poate!

Autocarul se opreşte, fotbaliştii sînt coborîţi pentru percheziţie. Toate aparatele sînt ad