Cu siguranţă, miercuri, 26 noiembrie 2008 va fi o zi specială pentru presa franceză. Şi nu numai pentru ea! În această zi, editura Stock va lansa pe piaţă cartea ”Le Vrai Canard”, scrisă de Karl Laske şi Laureant Valdiguie.

Uşor de bănuit din chiar titlul său, cartea are ca ţintă "faţa ascunsă” a hebdomadarului ”Le Canard Enchaîne”, temuta publicaţie "de umor şi umori”, care a reuşit o dublă performanţă: pe de o parte, trecerea de la statutul de foaie satirică la cel de publicaţie de investigaţii, iar, pe de altă parte, de a atinge la o certă prosperitate financiară şi la o insolenţă "tres fashion”.

Cei doi autori nu sunt nişte necunoscuţi în peisajul gazetăresc al Franţei. Ei scriu la ”Liberation” - Karl Laske, respectiv, la”Paris Match” - Laureant Valdiguie. Aşadar, nu efemera notorietate a scandalului cu orice preţ i-a mobilizat. Iar scopul demersului lor, este perfect în acord cu una dintre temele predilecte ale actualităţii: a vedea dacă şi, mai ales, în ce măsură şi în ce fel se întrepătrund şi se influenţează legăturile dintre jurnalismul politic şi jurnalismul de anchetă. Ducând lucrurile mai departe, am putea spune că demersul din ”Le vrai Canard” vine în consecinţa devizei celor care fac obiectul investigaţiei de faţă: ”Noi îi criticăm pe alţii - scriu cei de la "Le Canard..”-, deci şi noi suntem criticabili”.

Materia cărţii este, cel puţin după câte s-ar putut înţelege din fragmentele publicate (bineînţeles,” în exclusivitate!) în numărul 2994 al revistei "L’Express”, bogată. Simpla enumerare a câtorva "teme fierbinţi” este edificatoare: afacerea diamantelor oferite de către Bokassa lui Giscard d’Estaing, sabotarea lui Rainbow Warrior de către serviciile secrete britanice, răspunderea lui Jean Claude Gaudin şi a lui Francois Leoterd în asasinarea lui Yann Piat, sau conturile japoneze ale lui Jacques Chirac. @N_P