- Istoric - nr. 215 / 26 Noiembrie, 2008 Realitatile social-politice si economice din Transilvania, de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului urmator, demonstreaza ca, parcurgand un indelungat proces de formare, burghezia romaneasca din Transilvania, structurata mai ales pe o intelectualitate militanta pentru emanciparea natiunii romane, era condamnata sa fie burghezia unei natiuni oprimate si, spre deosebire de celelalte burghezii favorizate de aici, sa nu poata deveni o clasa dominanta, fiind inlaturata de la principalele parghii economice si de la posturile cheie din organismele de guvernamant, de catre marea burghezie austriaca si maghiara, cat si de mosierime. Burghezia romaneasca a ramas, deci, din acest motiv, un timp mai indelungat legata de popor, de interesele propriei natiuni, perimandu-i-se intr-o maniera lenta, dar sigura, caracterul progresist. Concomitent, e de mentionat faptul ca cea mai evidenta realitate sociala a Transilvaniei din preajma Unirii o constituie taranimea romaneasca _ masa principala a poporului: (aproape 2/3 din populatia Transilvaniei era formata din tarani romani, din care majoritatea, pana la 1848, fusesera iobagi si jeleri). Luptand de-a lungul secolelor pentru emancipare sociala si nationala, taranimea romana devine in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea principala forta a noii natiuni ce se consolida pretutindeni, in intreg spatiul geografic locuit de romani, natiunea romana. Situatia social-politica din Transilvania, in perioada premergatoare unirii ei cu Romania, se caracterizeaza printr-o complexitate deosebita a raporturilor sociale si nationale, manifestate in contradictii ireductibile si o permanenta dezvoltare a acestora, ceea ce nu-si putea gasi dezlegarea decat printr-un act energic impus de mase, cerut de legile obiective ale progresului istoric. In conditiile destramarii fronturilor si a liniil