„Cronicarul anului 2005“, Cătălin Tolontan, arată cum văd gazetarii sportivi distincţiile oferite în memoria celui care a fost cronicarul Ioan Chirilă.

Înainte de a-l descoperi pe Ioan Chirilă, cei care au început să citească presă mai târziu, în anii ’90, l-au descoperit pe Cătălin Tolontan. Gazetarul Tolontan s-a refu giat, însă, în ultimii ani, în biroul ma na gerului de presă. L-am văzut, vara care a trecut, la Beijing, la Olimpiadă, alergând greu, tras înapoi de rucsacul mare şi negru oferit tuturor jurna li ştilor acreditaţi. Ziaristul Tolontan se întorsese „în iarbă“.

Apoi, a trecut un anotimp, s-a făcut toamnă şi Cătălin s-a retras iar în biroul managerului. Tolo e greu de întâlnit la o cafea, dă interviuri prin mail, se oftică dacă simte că nu-ţi plac emoticoanele din „Gazeta Sporturilor“, nu se consideră cel mai bun jurnalist de sport, ci doar unul norocos şi preocupat, vorba lui Tudor Octavian: „Mi-a spus-o cândva, într-un 2 ianuarie, în redacţie. «Auzi, m-am întâlnit azi cu un fost coleg care mi-a zis: Tudor, normal că tu izbândeşti pentru că eşti talentat!». La care scriitorul i-a răspuns: «Sunt preocupat, nu talentat!». Puteţi pune aici un emoticon, vă rog?“.

Fără obsesia unanimităţii

Premiile „Ioan Chirilă“ sunt la a patra ediţie. Au reuşit organizatorii ce şi-au propus: să creeze un etalon?

Cătălin Tolontan: Da, Premiile „Ioan Chirilă“ sunt un etalon. Nu au obsesia unanimităţii şi asta e foarte bine. Sunt aşa cum sunt toate premiile care se respectă: aşteptate, contestate şi perfectibile.

Aceste „Premii“ oferă şansa unui tâ năr să debuteze în gazetărie, în fiecare an. Ce calităţi ar trebui să aibă un as pi rant la meseria de jurnalist sportiv?

Cred că astăzi, ca să fii jurnalist, trebuie să rezişti. Toleranţă la presiunile opiniei majoritare şi cerbicie în faţa gustului pre