Compania aeriana Delta Air Lines, cel mai mare operator la nivel mondial, va relua zborurile in Romania in luna iunie a anului viitor, insa momentan decizia oficialilor companiei include doar operarea de zboruri pe timpul verii.
"Am putea spune ca in extra sezon gradul de ocupare este cu circa 10% mai scazut fata de lunile de vara", a spus Corina Enciu, country manager al Delta Air Lines pe plan local, care a precizat ca in lunile de vara gradul de ocupare era de circa 80%.
Delta a reluat cursa Bucuresti-New York in iunie 2007 dupa o absenta de circa zece ani si a intrerupt din nou in luna octombrie a acestui an zborurile, fara a anunta la momentul respectiv cand si daca va mai opera pe piata locala. Decizia de sistare a zborurilor a fost una surprinzatoare, avand in vedere ca reprezentantii Delta afirmau inca de la intrarea pe piata ca iau in considerare trecerea de la o frecventa de patru zboruri saptamanale la zboruri zilnice.
"Cand s-a decis oprirea zborurilor s-au luat in considerare tot felul de factori. Anul acesta pretul barilului de petrol a crescut foarte mult, iar acest lucru a influentat decizia reprezentantilor Delta de a anula zborurile pe timpul iernii, cumulat cu faptul ca in acele luni traficul e mai redus. Delta are o mare flexibilitate in gestionarea flotei, iar operarea unor rute depinde si de contextul economic. Momentan au reluat cursele doar pe timpul verii, dar nu putem spune cu siguranta ce vor decide pentru iarna anului viitor", a precizat Enciu.
Practic, majoritatea pasagerilor Delta Air Lines pe ruta Bucuresti-New York calatoresc in interes de leisure, ceea ce explica traficul mai ridicat in timpul verii, cand sunt majoritatea concediilor.
"Profilul pasagerului pe aceasta ruta (Bucuresti-New York - n. red) este de leisure", a spus country managerul Delta Air Lines in Romania. Totodata, un alt impediment