Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crimă între fraţi

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 26 noiembrie 2008 ·

Crimă în localitatea Pecineaga. Un bărbat şi-a ucis cu ranga fratele pentru că acesta îi îmbrâncise fiul.

Luni seară, Vasile Ursache, de 47 ani, l-a chemat pe fratele său, Mihai Ursache, de 41 de ani, să-l ajute la nişte reparaţii. Cei doi au băut împreună şi, la un moment dat, Vasile Ursache, enervat de nepoţelul său, care nu le dădea pace, l-a împins cu intenţia de a-l da afară din cameră. Deranjat de acest gest, fratele său s-a enervat şi l-a luat la bătaie pe Vasile Ursache. L-a bătut cu pumnii şi picioarele, apoi cu o rangă, iar în final a înşfăcat şi o toporişcă. S-a oprit abia când a observat că acesta nu mai respiră. Atunci s-a dezmeticit şi a realizat ce făcuse. A acoperit trupul fratelui său cu o pătură, după care, în încercarea de a scăpa basma curată, a sunat la numărul de urgenţă 112, anunţând că fratele său îl bătuse. Apoi l-a sunat pe unul dintre nepoţii săi, Georgel Leancă, căruia, de asemenea, i-a povestit că se bătuse cu victima. Nu a menţionat, însă, că îşi omorâse fratele, probabil în încercarea de a-şi construi un alibi. Aceeaşi poveste i-a spus-o şi prietenei victimei, Maria Luminiţa Samson. Georgel Leancă, ştiind că cei doi fraţi aveau conflicte grave şi dese, nu s-a lăsat însă păcălit şi a anunţat poliţia. La ora 20.00, oamenii legii intrau în casa lui Vasile Ursache. L-au găsit mort, în pătură. Fratele ucigaş rămăsese în casă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Audiat, a refuzat să recunoască, declarând că doar aruncase cu un pahar în fratele său. Pe parcursul anchetei a mărturisit însă oribila faptă, susţinând că nu intenţionase să-l ucidă, dar se enervase prea tare. Mihai Ursache a fost reţinut sub acuzaţia de omor calificat şi prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | ma

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 13 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 8 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 9 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 8 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 6 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

6°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°