În orice tranzacţie de finanţare, preocuparea costurilor devine din ce în ce mai presantă în această perioadă cånd băncile, confruntate şi ele cu creşteri semnificative ale costurilor de finanţare, sunt tot mai tentate să le transfere către împrumutaţi. Prezentul articol prezintă cåteva tipuri de clauze din contractele de credit care sunt de natură să impună costuri suplimentare sau majorate în sarcina împrumutatului, fără a-şi propune însă o analiză a va

În orice tranzacţie de finanţare, preocuparea costurilor devine din ce în ce mai presantă în această perioadă cånd băncile, confruntate şi ele cu creşteri semnificative ale costurilor de finanţare, sunt tot mai tentate să le transfere către împrumutaţi.

Prezentul articol prezintă cåteva tipuri de clauze din contractele de credit care sunt de natură să impună costuri suplimentare sau majorate în sarcina împrumutatului, fără a-şi propune însă o analiză a valabilităţii acestora. Merită menţionat faptul că aceste clauze au fost dezvoltate pentru creditele pentru persoane juridice, iar aplicabilitatea acestora în cazul contractelor de credit încheiate cu împrumutaţi persoane fizice ar trebui investigată inclusiv din punctul de vedere al legislaţiei privind protecţia consumatorilor.

În anumite contracte de credit băncile şi-au rezervat contractual dreptul de a mări dobånda în funcţie de condiţiile pieţei. În alte cazuri, cånd dreptul băncilor de a modifica unilateral dobånda nu este, prin contract, un drept discreţionar, banca este protejată prin clauza cunoscută în terminologia de specialitate internaţională drept „market disruption clause“. Acest tip de clauză este specifică finanţărilor structurate pe metoda cost - plus (respectiv în cazul creditelor în care calculul dobånzii se efectuează pornind de la EURIBOR/LIBOR), unde dobånda se calculează ca fiind rata EURIBOR/LIBOR pentru o anumită valută