„Reporterul anului 2006“ a jucat mijlocaş central la Feteşti şi Dorohoi şi regretă că n-a ajuns un mare fotbalist.

Liviu Iolu are un obicei care îl face nesuferit colegilor de breaslă: scrie puţin şi câştigă mult. N-a fost premiu important care să se acorde reporterilor din presa română şi pe care Liviu să nu-l fi obţinut. În 2006, după ce a „prins“ un Mondial de excepţie, a triumfat în între cerea „Reporterul anului“ la Premiile „Ioan Chirilă“. Cu o cronică spe cială a me ciului Germania - Polonia. Prima repriză s-a aflat de o parte a graniţei, repriza secundă de cealaltă, reuşind să sur prindă rivalitatea istorică dintre cele două popoare, comprimată, perfect, într-un joc de fotbal.

Victoria lui Liviu i-a surprins pe cro nicarii „de meserie“. Reporterul special de la EVZ (în prezent, senior editor) nu mai scrisese până la Mon dialul din 2006 despre sport.

„Şi bătea un crivăţ...“

Ce nu se ştie despre jurnalistul de 27 de ani, care a început să poarte barbă ca să-şi ascundă trăsăturile de copil, este că înainte de a fi un reporter premiat a fost un fotbalist ratat. Iolu a jucat la Rapid Feteşti şi Clubul Sportiv Şcolar Dorohoi. Era când stoper, când „creierul limpede“ de la mijlocul terenului.

Din junioratul fotbalistic, Iolu s-a ales cu nişte şuruburi în genunchiul stâng şi cu un pumn de poveşti niciodată scrise. Pe când juca la Feteşti, a mers într-o deplasare într-o zi de iarnă, cum doar în Bărăgan pot fi zilele de iarnă. „Ne-am dat jos din autocar pe un câmp alb. Am văzut patru fanioane şi două porţi: ăla era terenul. Şi bătea un crivăţ... Când nimeream câte un corner, mă ascundeam după fanion, mi se părea că acolo nu mai era aşa frig“, îşi aminteşte Liviu. Era amuzant la Feteşti, mai ales că derby-urile erau crâncene, şi Agri cultorul Balaciu le punea mereu probleme... A avut adversari grei Liviu: V