Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paraschivescu, dezamăgit de „ocultarea“ lui T.R. Ungureanu

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 noiembrie 2008 ·

Ei bine, da, Radu Paraschivescu a fost fotbalist. Ştie ce spune. A de butat ca maidanagiu „în iarba Banatului“, a încins şi un-doiuri cu bordurile şi maşinile de prin parcări.

Cariera sa „la nivel mi sterios“, cum îi place s-o alinte, a „explodat“ în adolescenţa pe tre cu tă în Capitală. După un trial de la gimnaziul în care învăţa, fotbalistul Paraschivescu s-a remarcat la „Agronomia“. „Mingicăreala pro fesionistă“ din viaţa publicistului şi-a consumat ultimul episod la juniorii Sportului Studenţesc. Era „copilul naiv care alerga mult şi nu prea ştia să faulteze“. A lăsat crampoanele pentru condei. Şi e foarte bine că e aşa.

Un editorialist retras din gazetăria sportivă

La sfârşitul lui martie 2008, a decis să renunţe să mai scrie cronici de sport, „într-o vreme când mizeria din fotbalul românesc se întinde galopant“.

Radu Paraschivescu e şi un critic obiectiv al „Premiilor“. A câştigat o distincţie pentru carte („Fanionul roşu“) în 2005 şi alta pentru „cel mai bun edi torialist“, un an mai târziu, cu texte despre Campionatul Mondial, publicate în EVZ şi GSP. Anul acesta e membru al juriului. Paraschivescu mărturiseşte: „Pentru mine, Premiile «Ioan Chirilă» sunt un spectacol de orgoliu, valoare şi freamăt concurenţial. Ele ar putea fi totodată vaccinul împotriva imposturii în gazetăria sportivă“. De ce „ar putea“, şi nu „înseamnă“?

De la ce a plecat supărarea

Pentru că - recunoaşte Radu - „am două motive de tristeţe legate de ediţiile de până acum. Prima: Traian Ungureanu n-a câştigat nici un premiu, deşi ar fi meritat trei. A doua: există cel puţin 5 comentatori TV de calitate la Pro TV care n-au intrat în calcule pentru premii. Nu pot fi nici orb, nici făţarnic. Mărturisesc că m-am simţit inconfortabil câştigând într-o întrecere în care unul dintre favoriţi, TRU, n-a fost lăsat să ia star

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru Cotroceni

News.ro acum o ora
Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, potrivit unor surse politice. PNL a anunţat o

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum o ora
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 3 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Vin pensiile pe luna ianuarie. Poștașii vor bate la ușă începând de joi

Ziare.com acum o ora
Distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie va începe joi, 9 ianuarie 2025, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, anunță Compania Națională Poșta Română (CNPR). Potrivit unui comunicat al companiei, transmis

Lasconi, după stabilirea calendarului alegerilor: Rămâne cum am stabilit: nişte politicieni mici, care fac doar combinaţii pentru ei înşişi / Românii aşteaptă altceva / Voi fi în faţa românilor şi voi arăta că există alternativă

News.ro acum 36 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri seară, că este bine că a fost stabilit, în final, un calendar al alegerilor prezidenţiale, dar consideră că există întrebări la care încă nu există răspuns. Lasconi crede că tomânii aşteaptă altce

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 5 ore
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 6 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Lisa Kudrow a găsit o scrisoare lăsată de Matthew Perry acum 20 de ani într-un borcan de biscuiţi

Mediafax acum 5 ore
Lisa Kudrow a dezvăluit într-un interviu la „The Drew Barrymore Show” că a găsit o scrisoare de la regretatul Matthew Perry în borcanul de biscuiţi din „Friends.” Acesta a fost cadoul pe care Perry i l-a oferit la încheierea filmărilor pentru finalu

Vremea

București
acum

10°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

8°/14°
vin.

3°/12°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/15°
joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

0°/5°