In aceasta perioada, majoritatea gradinitelor au planificata o activitate de evaluare a notiunilor despre toamna insusite de copii. La Gradinita nr. 9 "Micul print" aceasta activitate a constat intr-o serbare realizata in fata parintilor si bunicilor, "Ramas bun, toamna bogata!". Copiii de la grupa mare si grupa pregatitoare, indrumati de educatoarele Micsunica Nehoianu, Silvia Francu, Elena Ionita si Iuliana Custura, au prezentat sub forma unei sezatori cintece, poezii, ghicitori, dansuri populare. In timpul sezatorii micutii insirau margele, depanau lina sau curatau boabe de porumb de pe stiuleti. Cu aceeasi ocazie au fost realizate o expozitie cu lucrari artistice ale copiilor despre toamna si un colt cu obiecte de arta populara. "Cu ocazia acestei activitati, copiii au valorificat cunostintele acumulate despre toamna, acest tip de evaluare realizindu-se dupa fiecare ciclu de teme. Aceste evaluari sint foarte importante. De aceasta data ei s-au familiarizat cu traditiile noastre, care sint din ce in ce mai uitate. Pe de alta parte, la aceste evaluari noi avem un raspuns de la copii, vedem cit au invatat, cum reusesc sa valorifice notiunile acumulate. Asa cum la scoala pentru evaluare se fac proiecte, portofolii sau se dau teze, la noi se organizeaza aceste activitati, astfel incit afla si parintii cum evolueaza ei", a precizat directorul Gradinitei nr. 9, educatoarea Mirela Malaiea.
In aceasta perioada, majoritatea gradinitelor au planificata o activitate de evaluare a notiunilor despre toamna insusite de copii. La Gradinita nr. 9 "Micul print" aceasta activitate a constat intr-o serbare realizata in fata parintilor si bunicilor, "Ramas bun, toamna bogata!". Copiii de la grupa mare si grupa pregatitoare, indrumati de educatoarele Micsunica Nehoianu, Silvia Francu, Elena Ionita si Iuliana Custura, au prezentat sub forma unei sezatori cintece, poezii, ghicitor