Iulia Vântur, Andreea Liptak şi designerul Irina Marinescu au acceptat provocarea lansată de revista „Marie Claire“ de a apărea în numărul din decembrie în câteva imagini şocante, cu un machiaj ce reproduce rănile provocate de violenţă. Astfel, cele trei vedete s-au alăturat campaniei împotriva violenţei domestice iniţiate de „Marie Claire“. „M-am hotărât să mă implic în această campanie pentru că vreau ca victimele să înţeleagă că nimeni altcineva în afară de ele nu are drept asupra vieţii şi sănătăţii lor.
Am decis să mă implic şi printr-o fotografie şocantă, aşa cum este de fapt violenţa domestică – şocantă şi traumatizantă“, a declarat, pentru „Marie Claire“, Iulia Vântur, prezentatoarea emisiunii „Dansez pentru tine” şi a Ştirilor Pro TV din dimineţile de weekend.
Numărul din decembrie al revistei „Marie Claire“, care apare astăzi pe piaţă, conţine imaginile şi declaraţiile celor trei vedete. Fotografiile au fost realizate de Alex Gâlmeanu, machiajul de Alexandru Abagiu, iar coafura, de Cristina Trohani.
A crescut numărul femeilor agresate
O altă campanie a fost demarată, ieri, de Fondul ONU pentru Populaţie. Numărul femeilor agresate în familie a crescut cu aproximativ 25% în primele trei trimestre ale anului 2008, comparativ cu 2007.
În România, una din trei femei a fost abuzată fizic sau verbal de partenerul de viaţă. În primele cinci luni ale anului 2008 au avut loc cu 21,3% mai multe violuri urmate de moartea victimei faţă de perioada similară a anului 2007.
Mai mult de jumătate dintre acestea s-au întâmplat în mediul rural. Violenţa în familie este preponderent îndreptată împotriva femeilor: în 2007, dintr-un total de 8.787 de victime, 5.794 au fost femei.
Violenţa psihică, cea mai frecventă în România
O cercetare la nivel naţional lansată în