Albastrul este perfect atât pentru ţinutele de seară, cât şi pentru cele de zi şi poate fi considerat înlocuitorul ideal al negrului.Noile tendinţe în modă, lansate de cei mai renumiţi creatori din lume, ne arată că garderoba doamnelor care se respectă trebuie să conţină în acest sezon cât mai multe haine albastre. Bleu, albastru închis, albastru de Prusia, albastru navy, cobalt sau turcoaz, puţin contează nuanţa pe care o alegeţi, important este să vă vină bine. Culoarea mării şi a cerului este considerată de mulţi stilişti drept „negrul acestui sezon, doar că este mai puţin lugubru şi pesimist“. Opţiunile doamnelor sunt mult mai numeroase, ţinând cont de toate nuanţele şi combinaţiile ce se pot realiza folosind materiale în această culoare, în timp ce negrul oferă o singură opţiune. Albastrul se potriveşte foarte bine atât pentru hainele de zi, cât şi pentru rochiile lungi de seară. În plus, dacă sunteţi una dintre persoanele ce nu pot renunţa la negru, trebuie să ştiţi că albastru se poate combina perfect cu negru. Vedetele nu s-au dat deloc în lături de la a asocia aceste culori, actriţa Gwyneth Paltrow fiind considerată o adevărată maestră atunci când vine vorba de combinarea lor.
O culoare enigmatică Albastrul se regăseşte din abundenţă în creaţiile propuse de casele de modă Armani, Lanvin, Burberry, Pringle, Versace, Ferretti, şi nu numai. „Este culoarea memoriei, un amestec de naturaleţe şi de eleganţă sofisticată. «I feel blue» spun englezii atunci când sunt deprimaţi. Albastrul este culoarea care fotografiază cel mai bine realitatea. Este o culoare enigmatică, care pare că ascunde ceva, care oferă posibilitatea unor multiple răspunsuri, fiind deci în perfectă concordanţă cu timpurile noastre“, susţine creatoarea Alberta Ferretti. „Moda este o hârtie de turnesol, capabilă să absoarbă foarte repede alte sectoare şi schimbări din viaţa noastră. Dac