Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hărădău se întoarce la locul faptei

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 noiembrie 2008 ·

La niciun an după imensul scandal declanşat din cauza neregulilor apărute la organizarea la Sibiu a meciului România - Franţa, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis - tărăşenie soldată cu demisia de onoare a lui Ilie Năstase, preşedintele de onoare al federaţiei -, împricinaţii se întorc la locul faptei. Sursa: EVZ

Sub comanda lui Dumitru Hărădău, directorul general al FR Tenis la acea dată şi principalul artizan al afacerii, „desantul“ tenisului se întoarce în martie la Sibiu.

România - Rusia, derogare pentru Sibiu

România va întâlni Rusia la începutul lunii martie a anului viitor, în primul tur al Cupei Davis (la fel cum a făcut-o şi cu Franţa) în Sala Transilvania din Sibiu. Dumitru Hărădău, acum preşedinte interimar al FR Tenis, a declarat că au fost luate în calcul trei oraşe. „Era vorba de Bucureşti, Braşov şi Sibiu. Jucătorii au dorit expres ca meciul să se joace la Sibiu, pentru că acolo s-au simţit excelent şi condiţiile sunt foarte bune, iar lumea ne-a sprijinit pe toţi la meciul cu Franţa“. Hărădău nu uită de prietenul Relu Munteanu, adânc implicat în afacerea de astă-iarnă: „La Sibiu am primit un sprijin extraordinar pentru acea întâlnire şi sperăm să fim sprijiniţi de autorităţi şi de Relu Munteanu, la fel ca şi în februarie“.

Pentru ca meciul cu Rusia să aibă loc la Sibiu, Federaţia Română de Tenis a alergat din nou după o derogare din partea federaţiei internaţionale.

Povestea unui decont umflat

La începutul acestui an, tenismenii tricolori au pierdut în faţa Franţei, scor 0-5. Partida a fost însă marcată de un scandal gigantic, în care conducătorii federaţiei de tenis, furioşi că EVZ a publicat cheltuielile reale pentru organizarea competiţiei, au recurs la ameninţări. Hărădău (devenit între timp, prin demisia lui Ilie Năstase, preşedinte interimar) a pretins iniţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum o ora
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 2 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum o ora
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum o ora
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 7 aprilie 2025?

Ziua Constanta acum 38 minute
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfântului mucenic Caliopie. Acest sfânt mucenic a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu al Teocliei, învăţat în credinţa lui Hristos, şi era din Perga Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu dreapta credi

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°