"Firma care produce vaccinul îşi încheie studiul definitiv cu privire la efectele acestuia abia anul viitor. Au fost şi probleme legate de cercetarea în sine", a avertizat astăzi profesorul Pavel Chirilă în cadrul unei conferinţe organizate de asociaţiile "Christiana", "Pro Vita", "Sfinţii Martiri Brâncoveni" şi "Rost".
"Există mai multe aspecte care ne determină să fim rezervaţi în privinţa vaccinului împotriva cancerului de col. În primul rând, firma producătoare îşi încheie studiul definitiv asupra vaccinului abia peste un an. Apoi, vârful incidenţei cancerului de col se înregistrează între 35 şi 55 de ani. Este imposibil de presupus că vaccinarea fetiţelor de 10 ani le va proteja de cancerul de col uterin pentru o perioadă atât de lungă", spune prof. Pavel Chirilă.
Un alt argument adus de specialist împotriva vaccinării este că HPV (human papiloma virus) nu este considerat cauză a cancerului de col uterin. "National Cancer Institute, din SUA precizează clar că nu a fost descoperită cauza cancerului de col. Specialiştii americani au arătat că numai 0,16% dintre femeile infectate cu HPV au şi cancer de col. În schimb, 70% dintre femeile cu cancer sunt infectate cu HPV, ceea ce demonstrează că nu HPV cauzează această formă de cancer, ci că celulele canceroase se infectează foarte des cu HPV", a explicat profesorul Pavel Chirilă. Până în prezent s-au înregistrat 10.700 de reclamaţii cu privire la reacţiile adverse şi câteva decese, deşi ele au fost contestate de producători. "Trebuie să abordăm etic această problemă: chiar şi un singur deces contează pentru că poate fi vorba de copilul sau sora noastră", a mai spus prof. Chirilă. Vaccinul a fost criticat şi pentru preţul ridicat.
"Firma care produce vaccinul îşi încheie studiul definitiv cu privire la efectele acestuia abia anul viitor. Au fost şi probleme legate de cercetarea în sine",