„Luna amară“ este un film-şoc regizat de Roman Polanski, despre sexualitate, jocurile de putere din cuplu şi fascinaţia extremelor. Prin 1995 mi-a picat în månă o cărţulie cu un titlu un pic provocator - „Noua dezordine amoroasă“ - scrisă de doi autori francezi, Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut, şi apărută în traducere la Editura Nemira (a fost reeditată în 2005 la Editura Trei). Era, cred, prima traducere în romåneşte din cărţile lu

„Luna amară“ este un film-şoc regizat de Roman Polanski, despre sexualitate, jocurile de putere din cuplu şi fascinaţia extremelor.

Prin 1995 mi-a picat în månă o cărţulie cu un titlu un pic provocator - „Noua dezordine amoroasă“ - scrisă de doi autori francezi, Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut, şi apărută în traducere la Editura Nemira (a fost reeditată în 2005 la Editura Trei). Era, cred, prima traducere în romåneşte din cărţile lui Bruckner, eseist francez din generaţia „noilor filosofi“, cum a ajuns să fie numit grupul de intelectuali de stånga (desprinşi din råndurile militanţilor revoluţionari din mai 1968) deveniţi, spre sfårşitul anilor ’70, de dreapta.

Îmi amintesc şi acum cåt am rås; cartea cu pricina e un bestseller al anilor ’70 (a apărut în Franţa în 1975), iar asta se vede, căci vine în urma revoluţiei sexuale a deceniului precedent. Călcånd pe linia subţire dintre reflecţia inteligentă asupra sexualităţii şi justificarea pornografiei doar de dragul încălcării convenţiilor (şi pentru a-i enerva zdravăn pe pudibonzi), „Noua dezordine amoroasă“ a fost o adevărată bombă. Bruckner şi-a învăţat după aceea lecţia; „Luni de fiere“, romanul său din 1981, reia, de data aceasta în tonuri sumbre, problematica anumitor practici sexuale marginale, în cadrul mai larg al unei discuţii despre dependenţa sexuală şi jocurile de putere desfăşurate în interiorul unui cuplu.

Probabil că nimeni altcineva nu a