Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeul Ţăranului Român, în pericol de a-şi pierde identitatea

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 noiembrie 2008 ·

Recunoscut, în 1996, drept cel mai bun muzeu european al anului şi distins cu premiul "European Museum of the Year", acordat pentru prima dată unei astfel de instituţii din estul Europei, Muzeul Ţăranului Român (MŢR) acuză o "desfiinţare explicită", dictată de Ministerul Culturii şi Cultelor. Sursa: MŢR Pe site-ul oficial al MŢR a apărut un comunicat-manifest cu titlul "Cui îi este frică de Horia Bernea?", parafrază a titului romanului "Cui i-e frică de Virginia Woolf?", în care se reclamă că, "în raportul final (încheiat de Ministerul Culturii în urma controlului de acum câteva zile n.r.) înaintat oficial cu această ocazie conducerii muzeului este formulat explicit „idealul” desfiinţării Muzeului Ţăranului Român". În continuare, conducerea Muzeului enumeră recomandările făcute de reprezentanţii ministerului: „În condiţiile date, ideal ar fi ca, odată cu definitivarea lucrărilor de consolidare a clădirii, muzeul să fie pregătit cu o expoziţie permanentă nouă ca tematică, prin care să fie puse în valoare şi alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90000 de bunuri culturale mobile, al muzeului şi, bineînţeles, cu alt mobilier pentru expunere.” Conducerea Muzeului consideră drept inadmisibilă dorinţa de inovare a ministerului şi "un afront la adresa unei instituţii culturale care a obţinut cea mai mare recunoaştere internaţională în domeniul său de activitate, dar şi o ameninţare directă a însăşi existenţei muzeului în forma sa actuală, care este aceea care l-a făcut faimos în ţară şi străinătate şi singura pe care o acceptăm ca legitimă". Este vorba, cu precădere, despre colecţia muzeală înfiinţată de Horia Bernea. Tot el a fost acela care, în 1990, a contribuit la reînfiinţarea Muzeului Ţăranului Român, contopit din 1977 şi până atunci cu Muzeul Satului. "Muzeul, prin definiţie, are o altă aşezare în timp decât colecţiile de modă. Nu se schimbă după

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 24 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Atenţionare de călătorie în Ungaria, emisă de MAE. Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t) Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în U

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 38 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O feță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 18 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 46 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 55 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°