Discuţiile bazate pe “dacă” le numesc daco-române

În vîrtejul de lamentări şi huiduieli deja banale, dar de care nu ne-am săturat căci nici nu avem cum şi de ce, opinia cu cel mai inutil coeficient de adevăr şi dreptate mi se pare a fi aceea a lui Imi Ienei, la care nimeni nu s-a oprit: la Munchen, nici o echipă românească nu ar fi putut face faţă furiei cu care a jucat Bayern. Ea m-a silit să mă întreb în limba maternă: da’ ce v-a apucat, domnilor, să vă omorîţi pentru 3-0? După cum îmi face o anumită plăcere să recunosc că reacţia clujeană la 0-2 mi-a dat un fior. Cine de la noi se mai omora la 0-2 în minutul 24? Sătul de orice teorii bazate pe celebrul “dacă” - le numesc de altfel teorii daco-române -, nu mai pot să discut decît pe scoruri şi minute. Steaua a fost învinsă în 14 minute, între minutele 57 şi 71, precum un Gaz Metan în Ghencea, după ce a primit primul gol. Clujul a luat-o tot în 14 minute, numai că acolo am avut şi meci pînă la 3-1 în minutul 64. Nu e necesară multă filosofie ca să observăm că ambele noastre echipe, evitînd, sărmanele, finaluri incendiare, au fost doborîte în prima oră de joc. Cu furie la Munchen, cu calm şi seninătate la Cluj, unde elanul naiv al CFR-ului s-a lovit crud de inteligenţa bătrînă a italienilor tottialitari. Singura deosebire semnificativă între Steaua şi Cluj a fost reacţia la 0-2. Iar dacă la 2-0 facem bancurile cunoscute, la 0-2 nu mai ştim să rîdem creator şi ne cam cad pantalonii.

Ca unul care nu mă tem că mi-aş plictisi cititorii de cîte ori am scris că nimic nu e mai important decît ce fac echipele noastre la 1-0 sau 0-1, îmi fac datoria de a semnala că a venit şi vremea lui 0-2. Nu în cupele europene, ci în campionatul ăsta aflat în sărăcie de surprize. Liga Campionilor, cu fascinaţia exercitată de Ribery şi Totti, ne împiedică desigur să vedem micuţul fenomen care a avut loc în etapa trecută. Micu