Mă priveşte direct şi îmi întinde o palmă larg deschisă. Cutele de grăsime din jurul ochilor săi îmi reamintesc de un personaj din „Ferma Animalelor“. Gâtul puternic şi scurt, ca de taur, mă face să-l bănuiesc de sindromul „ceafă groasă“. Dacă l-aş vedea lângă mine în tramvai, mi-aş duce instinctiv mâna la buzunar. De pe afişul său electoral mă asigură că eu sunt „înainte de toate“. Nu ştiu nimic despre candidatul acesta, dar mă opresc în faţa uneia dintre fotografiile sale şi îi privesc cu atenţie ochii. Sufletul omului se oglindeşte în ochi, spun bătrânii, dar în ochii acestui candidat nu se întrevede nimic. Votul uninominal nu va schimba multe. Dar un merit tot are. Dacă până în acest an habar nu aveam cum arată la faţă parlamentarii aleşi pe liste, din această toamnă, siliţi de individualizarea adusă de noul sistem, de pe afişele electorale ne privesc nu doar locomotivele de partid, ci şi înşişi potenţialii parlamentari. Departe de mine gândul unei elecţiuni pe criterii estetice, dar nu mă pot abţine să nu remarc fizionomia brutală sau porcină a unora dintre candidaţi. Lipsa lor de preocupare pentru estetica propriului corp, absenţa oricărui bun gust manifestat în vestimentaţie nu pot decât să îngrijoreze. Cum să fii în stare să votezi legi sănătoase pentru ţară, când tu nu cunoşti regulile elementare ale asortării cravatei la cămaşă? Cum să cred că vei alcătui un buget bine cumpănit, când fălcile tale enorme demonstrează un apetit crescut pentru excese? Cum să cred că vei susţine inteligent de la tribuna parlamentară interesele cetăţenilor din colegiul tău, când sloganurile inept ticluite de echipa ta electorală îmi jignesc bunul-simţ? În detalii stă secretul înţelepciunii, dar tu, candidatule cu ceafă groasă, ignori detaliile cu atâta uşurinţă încât sunt convins că ţi-ai organizat campania în pripă şi fără nici un plan. „Lasă că merge şi aşa“ sunt cuvintele pe