Propunerea PDL pentru postul de premier, Theodor Stolojan, a declarat astăzi că România are nevoie de deblocarea urgentă a unor reforme, începând cu cea a administraţiei publice. Sursa: Codrin Prisecaru
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PDL, Stolojan a condamnat guvernul Tăriceanu pentru existenţa "baronilor bugetari, cu salarii nesimţit de mari, având în vedere că salariul mediu în România este sub 500 de euro".
Stolojan consideră reforma administraţiei publice drept o măsură anticriză şi propune "alocarea de decizii şi resurse la nivel local", mizând că autorităţile locale pot folosi aceste resurse în mod eficient. "Nimeni din afara României nu va putea determina reforma instituţiilor statului. [...] Propunem trecerea rapidă a terenurilor şi imobilelor care zac nefolosite în administrarea autorităţilor locale", a spus fostul premier şi ministru de finanţe.
Stolojan a dat exemplul unei cetăţi din judeţul Arad, care se află în administraţia Armatei Române. "Cetatea reprezintă un unicat în România şi în Europa de Sud-Est. Ar putea fi un adevărat magnet turistic. Armata refuză însă cedarea cetăţii către administraţia locală".
Theodor Stolojan a fost ministru de finanţe între iunie 1990 şi aprilie 1991. Apoi, a ocupat funcţia de premier al României, între octombrie 1991şi noiembrie 1992. Un episod interesant din cariera lui Stolojan este cel din octombrie 2004, când politicianul s-a retras din cursa prezidenţială, deschizând drumul spre Cotroceni lui Traian Băsescu.
Citiţi şi:
Ultima bătălie a premierilor | VIDEO