Penultima premieră românească a anului, filmul Nunta mută, nu e doar debutul în regia de film a actorului şi artistului complex Horaţiu Mălăele, ci marchează totodată şi debutul unei serii de patru, ba chiar de cinci filme încredinţate, cu finanţare publică, unor regizori de teatru. Alexa Visarion, unul dintre cei patru realizatori cu acest profil, creditaţi de CNC la contestatul concurs din decembrie 2006, a obţinut, între timp, finanţare pentru încă un film, deşi nu se ştie cînd va vedea lumina ecranului produsul său anterior. Comilitonii plutonului, Alexandru Darie şi Silviu Purcărete, nu sînt nici ei decişi să-şi facă publice, în viitorul previzibil, experimentele. Sînt suficiente motive pentru a adopta o formulă cronicărească extinsă în vederea discutării acestui sol al unui eventual „val“ teatral în filmul românesc. (Val. S.) - Ileana BÎRSAN: Bal mascat la Nunta mută Debutul actorului Horaţiu Mălăele cu lungmetrajul Nunta mută a suprasolicitat, cu siguranţă, aşteptările şi, din păcate, a abuzat, cu sau fără mască, de teatralism şi de exhibiţionism. Succesul de public pe care filmul l-a avut la o proiecţie specială de la Cluj, în cadrul Festivalului Transilvania, alimentează, din nefericire, păcatul vanităţii ascuns sub masca unei poveşti care rezonează sensibil cu frustrările şi cu inocenţele – mai mult sau mai puţin vinovate – ale erei postcomuniste. Pe de-o parte, pretenţiile recuperatorii de piesă serioasă cu accente de rîsu’-plînsu’ îi mulţumeşte pe intelectualii fini şi abandonaţi, amatori de Menzel, iar pe de altă parte, satisface şi dispoziţia pentru lejere năstruşnicii ale unui public mai relaxat, mare consumator de Kusturica. Realmente cu o distribuţie de nuntă, filmul comite un alt păcat: pe acela al lăcomiei similiestetice, previzibil oarecum, atunci cînd este vorba de debutul unui om de teatru foarte experimentat şi talentat. Numai că poveste