Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii Liceului Potcoava au revenit la cursuri

Publicat in GAZETA de SUD, joi 27 noiembrie 2008 ·

Problema furnizării căldurii la Liceul Teoretic Potcoava s-a rezolvat ceva mai greu decât au promis cei implicaţi. Directorul instituţiei, profesorul Nicolae Vâlcea, a declarat ieri că firma care execută extinderea clădirii, solicitată să aducă o centrală termică nouă, a rezolvat problema căldurii în unitate. Instalaţia a fost pusă în funcţiune în noaptea de luni spre marţi, iar elevii au revenit ieri la cursuri, după două zile petrecute acasă din cauza frigului din sălile de clasă. Orele pierdute urmează să fie recuperate în ianuarie, în două sâmbete. Deşi se ştia că nu funcţiona centrala încă din aprilie, a fost nevoie ca frigul să se instaleze în sălile de clasă pentru ca toţi cei responsabili să-şi amintească de această problemă. Dacă actualul director, numit la conducerea liceului la sfârşitul verii, declara că a aflat atunci când s-au făcut probe la centrală că sunt probleme în funcţionare, fochistul Constantin Trană spune că a făcut trei referate de necesitate, dintre care două s-au pierdut printre hârtiile de pe masa conducerii. Centrala funcţionează şi fără autorizaţie ISCIR. Centrala nouă cu care a fost dotat în urmă cu doi ani liceul a fost donată de un senator mulţumit de voturile primite în zonă, dar neînsoţită de prea multe acte sau certificat de garanţie. Cei chemaţi să spună din ce cauză s-a stricat sunt de părere că fluctuaţiile de tensiune în alimentarea electrică au dus la defecţiune. În timp ce primarul oraşului Potcoava, Florin Mateiana, acuză conducerea liceului de incompetenţă, profesorii au ajuns să se teamă de postul de director, pentru care e nevoie şi de susţinerea edilului localităţii, aşa că se provomează un perpetuu interimat. Directorul care a promovat un concurs a demisionat înainte de sfârşitul mandatului de patru ani, a fost numit actualul, iar la concursul de la începutul lunii s-a înscris alt profesor, care între timp a renunţat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Județul Constanța, pe locul al patrulea în ceea ce privește prezenta la vot la nivel național

Ziua Constanta acum 59 minute
În județul Constanța din 612.430 de alegători înscriși pe listele permanente au votat până la ora 1750 - 224.342 alegători pe liste permanenrte, 33.223 pe liste suplimentare și 1797 cu urna mobilă, în total 259.725 de alegători. Prezenta la vot în j

Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele

O nouă avertizare Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 18:30. Sunt vizate orașul Flămânzi și comunele Albești, Lunca, Călărași, Hlipiceni, T

Victor Ponta, ultimul candidat care a mers la vot. Politicianul a votat spontan, în drum spre Capitală

Adevarul acum 2 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a decis să voteze spontan, în timp ce se afla în drum spre Capitală.

Accident cu patru mașini pe Autostrada Soarelui. Traficul este îngreunat spre București

Mediafax acum 2 ore
Un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule s-a produs duminică după-amiază pe Autostrada A2, în zona localității Cernica din județul Ilfov. În urma coliziunii, traficul pe sensul Constanța-București se desfășoară cu dificultate.

Poliția a dejucat un atentat cu bomba la concertul cu 2 milioane de spectatori al lui Lady Gaga

Mediafax acum 29 minute
Poliția braziliană a dejucat un atentat cu bomba la concertul cu 2 milioane de spectatori al lui Lady Gaga de pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro. Polițiștii au făcut mai multe percheziții și au reținut câteva persoane suspecte. Duminică, Poliția

Un suporter al Atalantei a fost înjunghiat mortal în timpul unor ciocniri cu fanii echipei Inter

G4Media acum o ora
Un suporter în vârstă de 26 de ani al echipei Atalanta a fost înjunghiat mortal în timpul confruntărilor dintre fanii Atalantei şi ai Inter Milano, în Bergamo, relatează presa italiană, citată de Reuters, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Un bărbat a căzut cu parapanta în județul Brașov

Ziua Constanta acum 33 minute
Un bărbat a fost grav rănit astăzi după ce a căzut cu parapanta în zona Săcele, județul Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 17.30, în zona Săcele din județul Brașov, un bărbat a suferit un accident în urma căderii cu parapanta. La fața s-a de

Sancţiune fără precedent a CNA - România TV va avea emisia întreruptă timp de 3 ore, în data de 7 mai

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, duminică, postul România TV cu obligarea acestuia de a difuza, în data de 07.05.2025, între orele 18.00 şi 21.00, numai textul deciziei de sancţionare. Potrivit unui comunicat al CNA, la difuzarea

Victor Ponta, după vot: „Am «pontat» pentru România! Pentru competență, seriozitate, hărnicie și, mai ales, pentru speranța că viitorul ne aparține”

Gandul acum 2 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a votat duminică la secția din apropierea Mănăstirii Corbii de Piatră, locul unde și-a anunțat candidatura pe 2 martie. „Am votat la secția de votare de lângă Sfânta Mănăstire de la «C

Vremea

București
acum

29°
dum.

12°/29°
lun.

14°/27°
mar.

13°/23°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/28°
lun.

12°/23°
mar.

10°/18°
mie.

11°/14°
Constanta
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/18°
mar.

14°/17°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

9°/20°
mar.

10°/17°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/26°
lun.

9°/21°
mar.

9°/19°
mie.

10°/13°