Prevenirea electorală a crizei este ultima găselniţă a guvernului Tăriceanu, pentru care cea mai acută manifestare a dezastrului economic este revigorarea vânzărilor de maşini noi, în dauna celor „second hand”. Renunţarea la „taxa de mediu”, care are legătură cu mediul cât are popularul instrument de lucru al cizmarilor cu instituţia prefectului este, în sine, o mare prostie. După ce s-a chinuit doi ani să o introducă şi să o menţină sub diferite forme şi cu cele mai fanteziste argumentări, tandemul Tăriceanu-Vosganian (cu siguranţă cel mai netalentat cuplu din istoria modernă a guvernării) face apoi pasul înapoi.

Oferta anticriză cu care a venit cabinetul Tăriceanu cu vreo lună înainte de a-şi da obştescul sfârşit este de tot râsul: suspendarea taxei auto pentru 13 luni (?!); cadorisirea cu câte o mie de euro a celor care angajează şomeri cu trei luni de pauză - altă prostie care va face să prolifereze mici aranjamente pentru ca unii să pună mâna pe mia asta de euro; neimpozitarea dividentelor şi a câştigurilor la Bursă - când Bursa e vai de mama ei şi abia-şi trage zilele. Puse cap la cap, măsurile anunţate ilustrează neputinţa acestui guvern de a judeca corect dintr-o altă perspectivă decât a categoriei sau grupării din care face parte o situaţie excepţională. După ce s-au legănat vreo două-trei luni în iluzia că această criză e departe şi n-ajunge până la noi (orice student de la ASE a învăţat că nu există „graniţe” pentru crize, că ele devin globale prin principiul domino-ului) şi după ce premierul ne-a îndemnat să profităm de situaţie şi să mergem să cumpărăm case ieftine în America, Executivul s-a concentrat exclusiv asupra măsurilor şi a aranjamentelor cu caracter electoral. Tunul l-au dat creşterile de salarii şi pensii, acordarea de diferite sporuri sau îndreptarea unor „erori” istorice (precum „recuperarea” celor care depuseseră bani pentru Dacii) în