Robert Scoble, Shel Israel Conversaţii libere Traducere de Daniel Duma, Editura Nemira, Colecţia „New Media“, Bucureşti, 2008, 320 p. Noile medii de comunicare nu beneficiază încă în România de prea multă atenţie editorială, fapt care se reflectă în cele foarte puţine titluri autohtone sau în traduceri care tratează acest subiect. Motiv pentru care trebuie semnalată apariţia volumului Conversaţii libere, scris de doi entuziaşti ai Internetului: Robert Scoble, fost angajat Microsoft, actualmente o voce puternică a web-ului, autor al unuia dintre cele mai citite site-uri la ora actuală, www.scobleizer.com, şi Shel Israel, expert în inovaţie tehnologică, ale cărui gînduri le puteţi găsi pe site-ul http://redcouch.typepad. com/. Tema cărţii este acel instrument de comunicare pe care unii încă îl mai privesc ca pe un moft, dar pe care autorii mai sus-pomeniţi şi-au propus să-l prezinte într-o nouă lumină: blogul. De departe cel mai de succes produs al lui web 2.0, blogul este instrumentul care va oferi ocazia companiilor – în cazul în care ele permit acest fapt – să intre în era conversaţională, cu condiţia să se expună publicului, fie că acest public este ales, fie că este accidental. Existenţa publicului este însă esenţială pentru supravieţuirea blogului, deci cu cît mai mult public, cu atît mai multă poftă de scris sau de conversat. Cartea scrisă în urmă cu trei ani se adresează în primul rînd companiilor, mici sau mari, puţin contează. Pentru aceia care sînt pe gînduri în ceea ce priveşte pornirea unui blog sau pentru cei care au început, dar nu ştiu cum sau de ce să continue, acest volum este o carte de căpătîi, care promite rezultate în promovarea – ieftin şi eficient – a unei afaceri. Totuşi, şi aceia care vor să ţină un blog personal de succes au ce învăţa din experienţele pomenite de autori. Aceştia încep prin a mărturisi un crez personal, poate şocant la