Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, candidat al Alianţei PSD+PC în colegiul 10 pentru Senat, din Capitală, a inaugurat ieri, alături de primarul general, Sorin Oprescu, un parc în zona Calea 13 Septembrie.
“În această campanie am încercat să inventariem problemele cetăţenilor şi am încercat să facem ceea ce putem pentru această perioadă. Pentru că cetăţenii s-au plâns că nu au unde să îşi scoată copiii la plimbare, am amenajat acest parc, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5. Era un parc de câteva sute de metri plin de gunoaie, am decis să-l curăţăm şi să facem un parc pentru copii. Este primul dintre cele cinci parcuri pe care ne-am propus să le amenajăm”, a declarat Ecaterina Andronescu. Vicepreşedintele social-democrat a precizat că celelalte patru parcuri se află în zonele Prelungirea Ghencea, Teiuş, Piaţa Rahovei şi Mărgeanului şi că urmează să fie inaugurate şi ele în perioada imediat următoare. “Această campanie electorală ne-a apropiat foarte mult de problemele oamenilor, şi cred că acesta este principalul câştig. Una este să iei o decizie dintr-un cabinet, în necunoştinţă de cauză, şi alta după ce ai discutat cu oamenii şi le-ai văzut nevoile”, a conchis Ecaterina Andronescu.
Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, candidat al Alianţei PSD+PC în colegiul 10 pentru Senat, din Capitală, a inaugurat ieri, alături de primarul general, Sorin Oprescu, un parc în zona Calea 13 Septembrie.
“În această campanie am încercat să inventariem problemele cetăţenilor şi am încercat să facem ceea ce putem pentru această perioadă. Pentru că cetăţenii s-au plâns că nu au unde să îşi scoată copiii la plimbare, am amenajat acest parc, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5. Era un parc de câteva sute de metri plin de gunoaie, am decis să-l curăţăm şi să facem un parc pentru copii. Este primul dintre cele cinci parcuri pe care ne-