Adrian Spîrchez: Dle Tănase, avînd în vedere şi cealaltă dimensiune a personalităţii dumneavoastră (cea de istoric şi politolog), în ce măsură romanul Maestro poate fi citit şi ca o cronică a timpurilor noastre...? Cu alte cuvinte, cînd aţi scris romanul, în ce măsură v-aţi gîndit că aceste pagini se pot adresa şi unui istoric din viitor, interesat de tranziţia unei societăţi postcomuniste est-europene? Cît a cîntărit acest aspect în scrierea cărţii Maestro, operă de ficţiune? Nu m-am gîndit, dar este evident că atunci cînd eşti un scriitor care ai trecut şi prin nonficţiune, care ai stat ani de zile în arhive şi predai ştiinţe politice, nu cred că aceste lucruri nu au o influenţă asupra literaturii pe care o faci. Eşti aceeaşi persoană, ai aceeaşi gîndire în fond, chiar dacă se exprimă cu alte mijloace. Eu cred acum, de pildă, ceea ce n-aş fi crezut în urmă cu 20 de ani, că şi într-un roman, şi-ntr-un tratat de istorie regăsim aceeaşi cunoaştere, aceeaşi priză asupra realităţii, aceleaşi adevăruri sau neadevăruri asupra societăţii. Ca să dau un exemplu, cred că-n Conversaţie la catedrală este tot atîta cunoaştere, cît este într-un tratat despre dictaturi sau despre procesele politice şi este o lectură la fel de cîştigătoare ca şi o foarte bună carte de Raymond Aron. Nu fac o diferenţă. Al doilea comentariu este următorul: am scris multă istorie şi am stat 20 de ani în arhive la Biblioteca Academiei, citind masiv presa secolului XX. Am conspectat şi am citit zeci de mii de articole, de la 1890 pînă prin 1998. Am stat la Arhiva Naţională, la SRI, la ministerul de Externe, la ministerul Justiţiei, acolo unde există arhive. Acest lucru cred că a avut un impact foarte mare, în sensul în care mi-a permis să-mi decantez o viziune asupra societăţii româneşti mai puţin ficţională, mai puţin speculativă şi mai bine înrădăcinată în ceea ce s-a întîmplat în această parte